Mesaje transmise cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului

România continuă să lupte împotriva oricărei forme de antisemitism, rasism, xenofobie şi discriminare, susţine preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului.

Şi Ministerul român de Externe aduce un omagiu memoriei victimelor şi îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 27 ianuarie 1945 reprezintă ziua eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau şi marchează comemorarea la nivel internaţional a victimelor Holocaustului, stabilită prin rezoluţie ONU în 2005./amirea/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie