Noul ministru al finanţelor anulează Formularul 600

Noul ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că nimeni nu va mai trebui să depună controversata declaraţie fiscală 600. Însă, până va identifica soluţia legală, Ministerul de Finanţe va prelungi termenul de depunere până în martie. Ministrul Teodorovici cu explicaţii date, cu puţin timp în urmă, la preluarea mandatului.
Eugen Teodorovici: În această perioadă, nimeni nu trebuie să mai depună niciun fel de Formular 600.
Reporter: Practic, se va anula perioada de depunere?
Eugen Teodorovici: Categoric, din moment ce noi spunem foarte clar că vom găsi o soluţie pentru a nu se mai depune acest formular, nu are rost ca cineva să mai stea pe drumuri pentru a depune un astfel de formular.
Reporter: V-aţi gândit la comasarea Declaraţiei 200 cu Formularul 400?
Eugen Teodorovici: Deci, cel puţin la comasarea acestuia, dacă nu chiar o variantă şi mai bună, dar vom discuta la Ministerul de Finanţe şi, v-am spus, de azi înainte vor fi lucrurile cel mai simple alese, pentru că aşa e normal să fie.
Realizator: Declaraţia 600 a ajuns în atenţia publică la sfârşitul anului trecut, când ANAF a anunţat că ar trebui să fie depusă de toate persoanele fizice care au un venit extra-salarial, legal. De exemplu, de cei care obţin venituri din drepturi de autor, chirii, dividende, din agricultură şi multe alte domenii./rduinu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie