Proza scurtă merită mai mult!

RADOR (2 februarie) – Ieri s-a încheiat prima etapă a concursului dedicat liceenilor Proza scurtă merită mai mult! organizat de Bucureşti fm, editura Eikon şi Inspectoratul Şcolar al Capitalei.

Ne-am propus să descoperim elevii cu talent la scris, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, să-i provocăm să dea frâu liber fanteziei şi să ne arate cum se vede lumea prin ochii lor. Am declarat acest proiect o vânătoare de talente, o căutare a scriitorilor generaţiei de mâine.

Am prezentat proiectul nostru în zece licee şi colegii naţionale de prestigiu din Bucureşti şi am răspuns întrebărilor celor care au avut curajul să-şi asume în public postura de scriitor. Celorlalţi le-a stat la dispoziţie adresa de mail la care de-altfel, s-au şi trimis lucrările pentru concurs: concurs@edituraeikon.ro.

După întâlnirile din licee, pe site-ul şi pagina de facebook bucureştifm s-a postat articole şi fotografii, iar în jurnale şi în buletinele noastre de ştiri au fost difuzate scurte intervenţii ale elevilor intervievaţi de membrii echipei Bucureşti fm.

Proiectul a cuprins şi în cadrul Târgului internaţional de carte Gaudeamus, împreună cu partenerii noştri, un atelier de scriere creativă, care s-a bucurat de participarea şi interesul unui număr mare de tineri.

31 ianuarie a fost termenul limită până la care creaţiile liceenilor talentaţi trebuiau înscrise în concurs. Am primit la redacţie peste 130 de lucrări, semnate de elevi din toată ţara, nu numai bucureşteni.

Pe parcursul lunii februarie juriul concursului compus din Ioana Bruşten – scriitor, realizator de emisiuni la Bucureşti fm; prof. Mihaela Daniela Cârstea – Inspector de Specialitate la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti; prof. dr. Christian Crăciun – profesor, scriitor, critic literar; prof. dr. Vianu Mureşan – scriitor, critic literar şi Valentin Ajder – directorul Editurii Eikon, va citi lucrările şi va stabili apoi câştigătorii, care vor fi anunţaţi la începutul lunii martie. Cele mai bune creaţii vor fi tipărite într-un volum, la editura Eikon, volum ce va fi lansat în luna mai.