Un nou exerciţiu naţional de testare şi verificare a sirenelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

Un nou exerciţiu naţional de testare şi verificare a sirenelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă va avea loc astăzi în intervalul orar 10:00-11:00. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, căpitanul Cătălin Chirca a explicat pentru RRA utilitatea acestui text.
Cătălin Chirca: „Scopul exerciţiilor noastre este de a remedia cât mai multe probleme pe care noi le-am întâmpinat pe timpul exerciţiului naţional de alarmare publică Prociv 2017. În urma acestuia au reieşit nişte concluzii care constau în îmbunătăţirea şi nevoia României de a avea un sistem integrat de avertizare şi alarmare, drept urmare trebuie să îmbunătăţim mijloacele de alarmare pe care deja le avem, până în momentul în care vor fi adoptate sisteme alternative de alarmare a cetăţenilor”.
A consemnat reporterul nostru Daniela Mănuţă. Ea reaminteşte că exerciţiile de testare au început de anul trecut din luna august şi se desfăşoară în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 februarie)