Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi inaugurat în prezenţa ambasadorului Canadei în România

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi inaugurat oficial astăzi, în prezenţa ambasadorului Canadei în ţara noastră, Kevin Hamilton. Anul acesta, tema construcţiei unice în România, este muzica. Cele 16 camere şi trei iglu-uri sunt decorate cu sculpturi în gheaţă ale unor cunoscuţi artişti naţionali şi mondiali, cum sunt Corina Chiriac, Gheorghe Zamfir, Madonna, Michael Jackson sau Elvis Prestley. Hotelul a fost deschis pentru turişti încă din decembrie, o noapte de cazare costând 100 de euro. La Bâlea Lac se poate ajunge doar traversând cu telecabina Valea Bâlea, printre munţi acoperiţi de zăpadă./ilixandru/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie