Credincioşii romano-catolici din judeţul Harghita s-au adunat la sărbătoarea tradiţională numită Fărşang

În comuna Sânsimion, din judeţul Harghita, credincioşii romano-catolici au participat ieri la o sărbătoare tradiţională de alungare a iernii şi a răului, numită Fărşang. Astfel, cu prilejul lăsatului secului pentru Postul Paştelui, oamenii săvârşesc un ritual medieval de îngropare a iernii, după care spiritul primăverii poate renaşte. La sărbătoarea de ieri au participat şi ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanii, Belgiei şi Ungariei, care au dansat, au mâncat cartofi copţi şi au băut pălincă, alături de localnici. Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm:
Hans Klemm: Este un carnaval tradiţional. Eu nu sunt catolic, dar am petrecut mult timp în zone cu populaţie catolică, unde se organizează serbări de acest gen. Sunt bucuros să experimentez versiunea carnavalului din Harghita.
Realizator: La rândul său, ambasadorul britanic, Paul Brummel, s-a arătat încântat de costumele populare şi de veselia oamenilor:
Paul Brummel: Este o plăcere pentru mine să mă aflu aici, la Sânsimion, pentru o sărbătoare foarte specială. Este legată de comunitatea maghiară de aici, în judeţul Harghita, celebrarea de Fărşang, înmormântarea Fărşangului, şi am înţeles că reprezintă un fel de „la revedere” pentru iarnă şi aşteptare pentru vară.
Realizator: Serbarea s-a încheiat tâtziu, după miezul nopţii, când s-a dat foc Fărşangului, o păpuşă confecţionată artizanal, care întruchipează toate păcatele omeneşti, ne-a transmis corespondenta RRA Angela Bârsan./lalexandrescu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 februarie)