Revista presei internaţionale – 14 februarie 2018

„Statele Unite se tem că strângerea legăturilor UE în domeniul apărării ar putea submina NATO”, titrează Financial Times, cu o zi înainte de reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre ale Alianţei. Un responsabil de rang înalt de la Pentagon care se ocupă de NATO a declarat – cităm – „că SUA sunt preocupate că planurile UE de a strânge legăturile de apărare între membrii blocului riscă să submineze NATO, ca alianţă care se confruntă cu o Rusie resurgentă”. Statele Unite le vor cere membrilor europeni ai alianţei să majoreze cheltuielile militare şi precizează că sunt îngrijorate de riscul ca proiectele europene de securitate să preia din resursele NATO, mai arată Financial Times. Rămânând în acelaşi registru al securităţii globale, presa reţine o serie de aspecte legate de discuţiile purtate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu omologul său american Donald Trump şi cu liderul palestinian, Mahmoud Abbas. Rusia se vede nevoită să medieze între liderul american şi cel palestinian, notează Daily Mail, după disputa generată de anunţul administraţiei de la Washington că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că îşi va muta ambasada în acest oraş. În cursul discuţiei telefonice avută cu Vladimir Putin, preşedintele Trump a subliniat că „a venit momentul să lucrăm la un acord de pace de durată”. Însă liderul palestinian refuză să discute cu partea americană, spunându-i preşedintelui rus că „SUA nu mai pot juca rolul principal”, după cum arată Ha’aretz. Mahmoud Abbas a declarat că va insista să fie instituit un nou mecanism de negocieri, în care SUA să fie parte a unui grup de mediatori şi nu singurul mediator, arată cotidianul turcesc Daily Sabah. Zona Orientului Mijlociu rămâne un punct vital pe harta intereselor strategice ale Statelor Unite, fapt dovedit de turneul făcut de secretarul de Stat Rex Tillerson în Egipt, Kuwait, Iordania, Turcia şi Liban. Un responsabil al Departamentului de Stat, citat de The Washington Post, a comentat că „Acolo sunt unii dintre cei mai apropiaţi parteneri ai noştri. Dar aceştia sunt totodată partenerii cu care avem unele dintre cele mai mari probleme pe care trebuie să le înfruntăm în regiune”. După Iordania, unde semnează acorduri de cooperare în domenii precum apărare, securitate şi economie, Tillerson se va îndrepta spre Beirut, unde „ar urma să facă presiuni asupra responsabililor libanezi să ţină în frâu Hezbollahul, gruparea susţinută de Iran care ameninţă Israelul vecin”, comentează publicaţia americană. „Dar cea mai tensionată întâlnire a săptămânii ar putea fi în Ankara, unde valul anti-american în creştere este promovat de presa guvernamentală, care a numit Statele Unite duşmanul Turciei”, mai arată The Washington Post. Ideea este reluată şi de ziarul turc Milliyet, care sub titlul „Făţărnicia SUA” comentează că secretarul de Stat Tillerson nu va avea mână liberă în discuţii, ci va fi controlat de aşa-numita „juntă militară” care conduce America şi îl consiliază pe preşedintele Trump. Dacă pe de o parte SUA susţin că înţeleg sensibilităţile Turciei privind ameninţarea kurdă din nordul Siriei, pe de altă parte Ankara acuză administraţia de la Washington că îi ajută pe luptătorii din grupările kurde siriene. „America va pune iar în scena piesa de teatru ‘poliţistul bun-poliţistul rău’ şi va încerca să vadă până unde merge determinarea Turciei. Dacă americanii renunţă la duplicitate şi dacă înţeleg că vor obţine securitatea pe care o doresc în Siria doar cu ajutorul Turciei, atunci toţi vor fi liniştiţi”, conchide Milliyet. Presa internaţională urmăreşte totodată şi interesele americane din estul Asiei, unde Olimpiada de Iarnă organizată în Coreea de Sud pare o ocazie bună de a tranşa o serie de probleme care trenează de mai mulţi ani. Vorbind despre prezenţa vicepreşedintelui american la deschiderea evenimentului sportiv, The Washington Post se întreabă „Ce a reuşit Pence la Jocurile Olimpice?”, în contextul în care „numeroşi conservatori din Statele Unite, atât din rândul instituţiilor, cât şi din cel al comentatorilor, erau înfuriaţi de ceea ce, în opinia lor, ar fi fost atenţia exagerată acordată delegaţiei din Coreea de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă”. După ce a refuzat să se ridice în picioare şi să aplaude când echipa comună a celor două Corei a defilat la deschidere, vicepreşedintele Pence s-a arătat dispus, la finalul vizitei, să poarte tratative preliminare cu Coreea de Nord, fără să renunţe la „presiunile maxime” ale Washingtonului. Trăgând linie după ceremonia de deschidere, după cum declara un fost responsabil al ministerului sud-coreean de Externe citat de The Washington Post, „Coreea de Nord este cea care câştigă medalia de aur”. „Delegaţia şi sportivii au acaparat întreaga atenţie iar sora lui Kim Jong-un le zâmbeşte elegant sud-coreenilor şi întregii lumi. Măcar pentru o clipă, pare să fie vorba despre un stat normal”. (Florin Matei, Agenţia de presă RADOR)/fmatei/denisse