Petro Poroşenko şi James Mattis au examinat situaţia din Donbas şi reforma din domeniul apărării din Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a avut o întrevedere bilaterală cu James Mattis, secretar al apărării al Statelor Unite ale Americii, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, a precizat Sviatoslav Ţegolko, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean. În cadrul întâlnirii, James Mattis, secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, au examinat situaţia din Donbas şi reforma din domeniul apărării din Ucraina.
James Mattis, secretarul apărării al Statelor Unite, a remarcat progresul înregistrat de Ucraina în sectoarele securitate şi apărare, a scris Sviatoslav Ţegolko, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, pe Twitter.
„Părţile au examinat situaţia din Donbas, precum şi oportunitatea amplasării unei misiuni ONU în regiune, în strictă conformitate cu principiile ONU ş obiectivele  procesului de pace”, informează Biroul de presă al preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko.
În cadrul întâlnirii, oficialul american a menţionat „progresul semnificativ pe care l-a înregistrat Ucraina în reformarea sectorului apărăre şi a securităţii naţionale”. Porioşenko şi-a exprimat consideraţia faţă de deciziile importante luate de  autorităţile de la Washington în problema consolidării potenţialului şi efectivelor Forţelor Armate Ucrainene şi a capacităţii lor de apărare. La întâlnire a luat parte şi reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker./vdraguta/sdm2
(Agenţia de presă TASS – 17 februarie)