Galeriile de artă Ivan și Eastwards Prospectus participă Târgul ARCOmadrid

Galeriile bucureștene de artă contemporană Eastwards Prospectus și Ivan vor participa în perioada 21-25 februarie la cel mai important târg de artă contemporană din Peninsula Iberică – ARCOmadrid 2018. Cele două galerii au fost selectate de Comitetul organizator al târgului în baza propunerilor artistice înaintate în cadrul concursului desfășurat în vara anului trecut și beneficiază, ca și în anii anteriori, de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român de la Madrid.

Târgul ARCO de artă contemporană aduce față în față peste 200 de galerii din toată lumea cu profesioniști din domeniu și peste 150 de reprezentanți ai principalelor muzee care achiziționează opere de artă contemporană, directori și comisari de bienale. În acest context, artiștii români beneficiază de o mare expunere în rândul specialiștilor din domeniu, iar operele lor vor putea fi văzute de o parte considerabilă din cei peste 110 000 de vizitatori.

Dacă anul trecut galeria Ivan a expus lucrări de Horia Bernea și Ștefan Sava, anul acesta, urmând aceeași direcție de a propune artiști din generații diferite cu abordări similare, vor fi prezentate lucrări de Paul Neagu și Mădălina Zaharia. Tânăra artistă (n. 1985) a fost invitată să genereze un „răspuns” la practica artistică complexă a lui Paul Neagu (1938-2004). Cercetând lucrările conceptualiste și demersul experimental al lui Paul Neagu – performance, pictură, instalație, fotografie – și confruntându-se cu un parcurs artistic comun, ambii fiind artiști români ce au emigrat și activat pe scena artistică din Londra, Mădălina Zaharia a conceput cu medii digitale o instalație de printuri și intervenții parietale ce exprimă într-un mod abstract conexiunile multiple dintre propriul demers și lucrările lui Paul Neagu. Acesta a trăit şi a lucrat în Anglia începând cu anul 1970, când a părăsit definitiv România. Artişti importanţi precum Antony Gormley, Anish Kapoor, Rachel Whiteread ori Tony Cragg i-au fost studenţi şi au afirmat importanţa căilor de explorare artistică pe care le-a deschis Neagu. Lucrările sale se află în numeroase colecţii publice, precum Arts Council Marea Britanie, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Artă Modernă (Tokio), Philadelphia Museum of Art, Scottish National Gallery of Modern Art, Tate Gallery și Victoria and Albert Museum (Londra).

Galeria Eastwards Prospectus a fost selectată în cadrul secțiunii „Opening” cu lucrări ale artistului Damir Očko. Acesta a studiat la Universitatea de Arte Frumoase din Zagreb, iar în perioada 2007-2011 a beneficiat de o serie de rezidențe la KulturKontakt Viena, HIAP Helsinki, Akademie Schloss Solitude, Stuttgart, Temple Bar Gallery Dublin. Expoziții individuale i-au fost organizate în Croația, Italia, Germania, Ungaria, Franța (Palais de Tokyo), Canada, Polonia, Irlanda etc. În 2015, a reprezentat Croația la Bienala Internațională de Artă de la Veneția. În România, a expus la Galeria Eastwards Prospectus în 2016 (expoziția individuală „Repetă după mine”) și în expoziția de grup „Seeing Ourselves Sensing” în 2017. La Madrid, Damir Očko va prezenta cel mai recent video, Dicta, precum și o serie de noi lucrări rezultate în urma amplei cercetări pe care a făcut-o în procesul de producție a acestui video. Prezentat ca un poem radical care pornește de la un extras dintr-un text de Bertolt Brecht care se referea la importanța și dificultatea de a spune adevărul în anii fascismului, artistul îl revizitează pentru a compune un poem sub forma unui discurs radical dadaist, experimentând cu modul în care se construiește semnificația în epoca „adevărurilor alternative”.

ARCO – în top 3 al celor mai vizitate târguri de artă contemporană din lume

ARCO este cel mai important târg de artă contemporană din Peninsula Iberică ce are drept misiune prezentarea artei contemporane și de avangardă a secolelor XX și XXI. Cu cei peste 110.000 de vizitatori în fiecare an, târgul se poziționează între primele 3 târguri cu cei mai mulți vizitatori la nivel mondial. ARCO este locul privilegiat de întâlnire între colecționarii din America de Sud și galeriile europene și nord-americane.

Detalii suplimentare puteți obține la:

Institutul Cultural Român de la Madrid

icrmadrid@icr.ro

Telefon: +34 917 589 566

http://www.icr.ro/madrid/

Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano