Gimnasta Daniela Sofronie a făcut parte timp de doi ani din lotul olimpic de senioare, pregătit de antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang. În acea perioadă, a înregistrat performanțe deosebite: în 2003 a devenit vicecampioană mondială cu echipa la Anaheim – SUA, iar în 2004, la Europenele de la Amsterdam – Olanda, a obținut medalia de aur cu echipa și argintul la individual compus. Apogeul carierei, însă, l-a atins în august 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena – Grecia, când a cucerit aurul cu echipa și argintul la sol. Este cetățean de onoare al capitalei elene Atena, dar și al municipiului Deva.713_465259486859856_259327852_n

Reporter: Daniela Sofronie, un nume care a scris istorie în gimnastica românească, dovadă fiind medaliile obținute, iar în momentul de față ești antrenoare la Clubul Sportiv Steaua. Fă-mi, te rog, o paralelă între trecut și prezent. Cum simțeai emoțiile atunci și cum le simți acum?

Daniela Sofronie: Nu știam atunci când lucram în sală ca gimnastă că este mai ușor decât a fi antrenor. Trebuia să ascultăm de cei ce aveau grijă de noi, să repetăm de nenumărate ori exercițiile, aveam program de odihnă, de școală și iar de antrenamente nesfârșite. Program strict. Numai ca antrenor am înțeles cât este de grea responsabilitatea a atâtor fetițe ce sunt sub supravegherea ta și cât de greu este să lucrezi cu tot atâtea caractere… Și emoțiile sunt mai mari acum, ca antrenor.

Reporter: Spune-mi ce vârste au fetele pe care le antrenezi?

Daniela Sofronie: Acum antrenez fetițe cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani.19961504_1635491319836661_3953791592559099169_n

Reporter: Ați câștigat până acum vreun concurs?

Daniela Sofronie: În 2017 am fost la concursul organizat în cadrul proiectului: „Țară, țară, vrem campioane!” și am ieșit campioni naționali.968952_701444896574646_726549113_n

Reporter: Că tot suntem la acest subiect, trebuie să spunem că și tu ai început gimnastica, la Constanța, la o vârstă foarte fragedă, la numai 4 anișori. De ce gimnastica? Care este povestea?

Daniela Sofronie: Mamei mele i-a plăcut gimnastica foarte mult. Pentru că ea nu a putut practica acest sport, m-a dus pe mine, în 1992, la sala din Constanța. Eu am fost fascinată imediat și așa a început aventura mea sportivă.407605_463523913700080_1571344911_n

Reporter: Antrenoarea ta de atunci, cea care ți-a îndrumat primii pași în acest sport, doamna Mirela Szemerjai, declara într-un interviu că: “Dănuța era un copil foarte ascultător”. Cât de ascultătoare sunt fetițele pe care le antrenezi? Visează să ajungă sus, pe podium?

Daniela Sofronie: Desigur, toate visează acest lucru. De aceea s-au și înscris în proiect. Anii trec și cern sportivele, nu rămân toate să continue. Dar visul unei medalii olimpice continuă să fascineze și astăzi. Mai există părinți care își încurajează copiii să facă sport și îi aduc la sală și mai există fetițe care vor să ajungă ca una din fostele glorii ale gimansticii. Și, slavă Domnului, au de unde alege modele, România a dat un număr impresionat de campioane în ultimele 4 decenii.

Despre antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang

Reporter: Că tot vorbim de antrenori, să facem din nou o călătorie în timp, permite-mi să îți adresez o întrebare de culise: cum erau antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang în sală? Dar în afara ei?

Daniela Sofronie: Viața celor doi se confundă cu gimnastica. În sală sunt super profesioniști. Erau severi pentru că doar așa merge în sportul de performanță. Nu ne lăsau să pierdem timpul sau să ne prefacem că lucrăm. Dacă ar fi făcut-o, am fi venit și noi de la Olimpiadă doar cu experiență. În afara sălii sunt diferiți de cum v-ați putea imagina. Sunt foarte haioși, buni dansatori și apropiați de noi. Noi ne mai ascundeam, dânșii știau și imediat ne mai făceau „morală”. Doar mai târziu, ca antrenor, mi-am dat seama de câtă responsabilitate este chiar și în afara sălii, când ai pe mână atâtea fete la o vârstă dificilă, ca adolescența….13179370_1219985164720614_6412695489041192561_n

Reporter: Îmi poți spune o întâmplare hazlie din timpul antrenamentelor sau chiar din deplasare? Care era atmosfera atunci când mergeați la campionate?

Daniela Sofronie: Nu cred că la antrenamente erau lucruri ce s-ar numi „haioase”, acolo era doar muncă. Mereu ne amintim cu plăcere de bătăile cu frișcă de la lot când serbam vreo zi onomastică.

Daniela Sofronie despre Cătălina Ponor

Reporter: Ai fost colegă cu Cătălina Ponor, pe care ai și intervievat-o, în calitate de reporter. Cum a fost experiența ta ca reporter, luând interviu unei gimnaste și, mai ales, unei prietene?

Daniela Sofronie: Am fost reporter doar așa, mai mult ca o joacă. Cătălina, Marius Urzică, Marian Drăgulescu au fost câțiva din colegii  pe care i-am intervievat. A fost amuzant. Mi s-a părut că știam răspunsurile lor dinainte de a le pune, doar vorbeam despre același sport.69395_137274516325515_6738878_n

Reporter: Care era relația între voi, fetele, în sală și în deplasare?

Daniela Sofronie: În sală am fost învățate să acționăm ca o echipă. Viața de la lot te învață asta. Fie la antrenament, fie în dormitoare, la școală, la sala de mese… acolo se clădește, cărămidă cu cărămidă, ideea și spiritul de echipă. Deci, în deplasări nu era nimic diferit. Deja veneam dintr-o atmosferă de echipă. Rămânea ca acum să lucrăm toate bine, să arătăm ce am învățat până atunci.

Reporter: Care este relația ta cu Cătălina acum?

Daniela Sofronie: Și acum, ca și atunci, relația cu Cătălina este una de prietenie. Ne vedem, ne amintim, povestim de toate pentru toți.  Nu am simțit că ne-am despărțit pentru că ea a performat pănă recent, iar eu am rămas implicată în gimnastică și ne-am întâlnit de multe ori.18057131_1347552305325365_5338106968127694560_n

Reporter: În anul 2008 a fost inaugurată „Aleea gimnastelor” la Deva, unde au fost amplasate busturile a patru dintre antrenorii lotului român de gimnastică: cuplurile Béla – Marta Károlyi şi Mariana Bitang – Octavian Bellu, precum şi busturile ce le reprezintă pe 11 dintre cele mai mari gimnaste ale României: Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Daniela Silivaş, Monica Roşu, Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Gina Gogean, Lavinia Miloşovici. Daniela Sofronie este cel de-al 11-lea nume de pe una dintre statui. Ce reprezintă pentru tine acest lucru, după 14 ani de când ai încheiat activitatea competițională?

Daniela Sofronie:  Desigur, încerc un sentiment de mândrie, cum este și normal. Sunt onorată și mă bucur că am adus un strop de mândrie și în inima familiei și a celor care m-au cunoscut în orașul meu natal.559013_437989912920147_373826892_n

Reporter: Spune-mi, te rog, cinci nume din lotul național de gimnastică cu care păstrezi legătura.

Daniela Sofronie: Monica Roșu, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Silvia Stroescu. V-am nominat 5 colege, dar sunt mai multe, desigur.

Daniela Sofronie: Te trezești într-o lume nouă și în care nu te regăsești”

Reporter: Pentru că ești un exemplu pentru noua generație de gimnaste, spune-mi, te rog, ce calități trebuie să aibă o tânără sau un tânăr pentru a face acest sport de performanță?

Daniela Sofronie: Cred că mulți ar spune: forță, viteză, rezistență, dorință’. Eu aș adăuga foarte multă răbdare, coordonare și un psihic foarte bun care să reacționeze bine sub presiune. Și ascultare. Noi avem tendința să gândim prea mult o situație, să ne subapreciem, să creăm scenarii mentale dacă nu reușim aia sau ailălaltă. E bine să asculți antrenorul care știe exact cât poți și te poate mobiliza. Disciplina este prioritară.

Reporter: Ce părere ai despre ceea ce se întâmplă acum pe scena gimnasticii românești? Crezi că România va mai reuși vreodată să obțină rezultatele pe care le-a obținut cu generația de aur?

Daniela Sofronie: În ultimele decenii, România a pierdut foarte mulți antrenori care au plecat din țară. Asta ne afectează acum foarte mult. Unele săli s-au degradat și nu mereu au fost fonduri la buget pentru sport. Mulți copii vin la sală, nu mulți aleg să rămână pentru performanță. Baza de selecție s-a micșorat an după an, sportul de masa e aproape inexistent. Fără investiții este foarte greu să revenim. Nu este o situație unică, mai sunt țări care se confruntă cu aceleași probleme.

Reporter: La numai 17 ani a trebuit să iei decizia de a te retrage. Cât de greu a fost să renunți și ce te-a determinat să faci acest lucru, mai ales că erai în perioada de glorie, după ce ai câștigat, în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, aurul cu echipa și argintul la sol?

Daniela Sofronie: Întotdeauna este greu să te retragi din sport sau dintr-un domeniu în care ai activat ani de zile. Mai ales dacă acesta ți-a adus rezultatele visate din copilărie. Te trezești într-o lume nouă, în care ai foarte mult timp, nu mai ai nevoie de disciplină strictă și în care nu te regăsești. Cred că asta a fost cel mai greu: acomodarea la viața de după gimnastică.10572106_10154011990044772_510878963963382858_o

Reporter: Ai vreun regret că ai luat această decizie atunci?

Daniela Sofronie: Nu, nu am regrete. Și lotul era pe atunci la un moment de răscruce, am ales așa cum am simțit și am rămas în domeniu, deci nu m-am despărțit de tot ceea ce știam.

Daniela Sofronie: Am fost mereu fascinată de măștile venețiene”

Reporter: Că tot am amintit de Atena, cu ai ajuns să fii cetățean de onoare al capitalei elene? Pe când cetățean de onoare al Constanței?

Daniela Sofronie: La Atena a fost o festivitate la care a participat și primarul orașului și toți campionii olimpici au primit titlul de Cetățean de onoare. Referitor la acest titlu, în orașul meu natal acesta nu a depins niciodată de mine, doar autoritățile locale pot răspunde. Ce a depins de mine am făcut. Am adus două medalii olimpice, când am ajuns în țară. Domnul  primar de atunci, domnul Mazăre, ne-a întâlnit, s-a arătat mândru de noi, a apărut în presă alături de echipa noastră și de antrenori, dar apoi dânsul a fost mereu ocupat și promisiunile au rămas în acea fază. Este foarte greu de spus acum, după atâția ani…

Reporter: După retragere, ai continuat studiile la Liceul cu Program Sportiv Constanța, iar apoi la Facultatea de Educație Fizică și Sport. În ordine cronologică, care a fost parcursul Danielei Sofronie în toată perioada de după retragere și până în prezent? 

Daniela Sofronie: Am absolvit  liceul în 2007, apoi facultatea în 2010. Mi-am dat masterul în 2012. În acest timp am lucrat doi ani în cadrul Consiliului Județean de Sport Constanța, un an la o sală de fitness ce aparținea de Consiliul Județean și, mai apoi, la sala de gimnastica din Constanța. De un an de zile sunt în București, la Clubul Steaua. 

Reporter: Ce proiecte ai în desfășurare și care sunt planurile de viitor?

Daniela Sofronie: În afară de activitatea sportivă, mai sunt  implicată în acțiunile JCI – Junior Chamber International, una din cele mai importante organizații non-guvernamentale din lume. Alături de colegii din Constanța, avem proiecte pentru comunitatea locală. Există proiecte, idei și acțiuni care să aibă impact la nivel local și global.27972103_583635375322544_900569880488670868_n

Reporter: Puțină lume știe că o pasiune a ta sunt măștile de carnaval, pe care chiar le și creezi. De unde această pasiune?

Daniela Sofronie: Acesta este hobby-ul pe care l-am cultivat atunci când am avut timp. Am fost mereu fascinată de măștile venețiene, încă din copilărie. Nu m-am gândit că le voi confecționa chiar eu într-o bună zi. Dar iată că s-a întâmplat!67907_502791446439993_996410355_n

 Reporter: Ai un mesaj pentru oamenii care ne citesc?

Daniela Sofronie: Mi-aș dori să fac lobby pentru sport și sper ca părinții să nu fie extra-protectori, să îți lase copiii la sport, să îi lase să transpire, să alerge. Fetițele care vin la sală să aibă dorința de autodepășire. Nu mi-am pierdut optimismul și sper încă ca sportul să primească atenția cuvenită din partea autorităților care pot face ceva pentru a ajuta ca România să ajungă iar unde era în statistica mondială de acum 30-40 ani.

Fotografiile fac din arhiva personală a sportivei Daniela Sofronie

Interviu realizat în exclusivitate pentru Agenţia de Presă RADOR de Flori Diaconu