A crescut nivelul Nivelul corupţiei din Ungaria

În anul 2017 Ungaria a depăşit România în ceea ce priveşte nivelul corupţiei. Această concluzie rezultă din raportul organizaţiei Fundaţia Transparency Internacional – Hungary, dat publicităţii ieri, 21 februarie. Astfel, Ungaria a ajuns pe penultimul loc din Uniunea Europeană, fiind depăşită la acest capitol doar de Bulgaria. Raportul arată că achiziţiile publice „mânărite” de dragul clientelei politice, precum şi lipsa predictibilităţii reglementărilor juridice, afectează grav competitivitatea economiei maghiare, în timp ce guvernarea încearcă să reducă la tăcere organizaţiile civice prin legi.

„În Ungaria în acest moment există corupţie dirijată de sus, care este parte a sistemului şi de multe ori legalizată. Acest tip de corupţie determină sistemul politic şi influenţează funcţionarea economiei” – scrie raportul citat.

Potrivit Transparency Internacional, în ultimii ani în Ungaria statul de drept a fost desfiinţat, iar instituţiile statului au fost acaparate de grupuri de interese formate din politicieni şi oligarhi, cu alte cuvinte s-a format un capitalism de stat pe bază de prietenii. Acest lucru înseamnă că reprezentanţii puterii împart bunurile statului între oligarhii loiali sistemului.
es(imagine preluată din Raportul Fundaţiei Transparency Internacional – Hungary)

Raportul se bazează pe studiul elaborat de centrul Transparency Internacional din Berlin referitor la  Indicele de Percepere a Corupţiei (CPI). Studiul a măsurat nivelul de corupţie din 180 de ţări şi s-a realizat pe baza inervievării oamenilor de afaceri şi a specialiştilor. Ungaria, în anul 2017 a pierdut nouă locuri şi 3 puncte faţă de anul 2016 şi se află pe locul 66 (România pe locul 65) cu 48 de puncte (România are 45).

Comparând la scară globală, nivelul corupţiei din Ungaria se situează pe aceeași treaptă cu cel al Senegalului şi stă mai prost decât Malaezia, Muntenegru, dar puțin mai bine decât Oman, Jamaica sau Belarus.

Autor: Székely Ervin, Rador