Vă așteptăm la Gaudeamus Craiova, să răsfoiți zeci de mii de … mărțișoare!

Radio România aduce primăvara în Craiova, cu o zi mai devreme! Odată cu Târgul Gaudeamus.
Sărbătoarea cărții, în format de primăvară, va avea loc în acest an între 28 februarie și 4 martie, în spațiul familiar și drag craiovenilor, care a găzduit toate cele 16 ediții precedente: foaierul Teatrului Național “Marin Sorescu“.
Târgul Gaudeamus Craiova, eveniment care inaugurează Programul LECTURA în fiecare an de Mărţişor și care, timp de cinci zile, transformă Cetatea Băniei în punctul de atracție al pieței naționale de carte, este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio Oltenia Craiova. 16 ediţii, peste 199.000 de vizitatori, sute de evenimente culturale găzduite până acum și, mai ales, bucuria miilor de cititori care îi trec pragul an de an, recomandă Gaudeamus Craiova, una dintre cele mai importante componente ale Caravanei Gaudeamus, drept un real reper al vieţii culturale din această zonă a ţării.
Deschiderea oficială a ediţiei 2018 va avea loc miercuri, 28 februarie, la ora 12.00, iar programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 14.00. Intrarea publicului este liberă.

Și în acest an, foaierul Teatrului Național devine locul de întâlnire al celor mai prolifice și creative minți din această zonă a țării: programul de evenimente al ediţiei, dens şi variat, va cuprinde lansări şi prezentări de carte, dezbateri, întâlniri cu scriitorii și sesiuni de autografe și momente artistice.
Din oferta deja tradiţională la Gaudeamus, vă reamintim:
 mii de volume, unele aflate la prima ediție în limba română, pentru toate vârstele şi gusturile, o selecţie bogată de titluri reprezentative pentru piaţa românească – carte, audiobook, CD/DVD, jocuri educative – multe dintre ele extrem de
potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiţionalului mărţişor, de 1 și, de ce nu, de 8 Martie;
 importante reduceri de preţuri, pachete şi oferte promoţionale;
 finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, adresat liceenilor din clasele terminale;
 proiectul „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”, cu participarea elevilor din zona Olteniei premiaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline;
 concursul „Miss Lectura” şi Tombola Gaudeamus, ambele cu premii extrem de atractive;
 proiectul „Cărţile se întorc acasă”, prin intermediul căruia volumele donate cu prilejul evenimentelor din seria GAUDEAMUS, începând cu anul 2010, ajung în biblioteci publice, majoritatea din mediul rural, subfinanţate la capitolul achiziţii.

Conferinţa de presă care precede Târgul GAUDEAMUS Craiova va avea loc marţi, 27 februarie, la ora 11.00, la sediul Radio România Oltenia Craiova (str. Ştirbei Vodă nr. 3).
Târgul Gaudeamus Craiova – un eveniment Radio România

Parteneri principali ai Târgurilor Gaudeamus 2018: BRD Groupe Société Générale şi Dacia
Parteneri: Lions Club Craiova, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Cuvântul Libertății și mediaTRUST

Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Craiova, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoane de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro) și Mara Alecu (tel. 0743 123 700, e-mail mara@gaudeamus.ro)