AGENZIA NOVA: Transparency International: Bucureşti pe locul 25 între cele 28 ale UE în ceea ce priveşte gradul de corupţie

România rămâne pe locul 25 din 28 ţări membre ale UE în ceea ce priveşte percepţia gradului de corupţie: aceasta rezultă din indicele elaborat de organizaţia „Transparency International” şi citat de agenţia română de presă „Agerpres”. România se poziţionează imediat după Grecia şi este urmată doar de Ungaria şi Bulgaria. În fruntea clasamentului, adică ţările cel mai puţin expuse fenomenului corupţiei, se numără Noua Zeelandă, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Elveţia.

Potrivit analizelor, în România sunt necesare „măsuri sistematice de prevenire şi de responsabilizare a factorilor decizionali şi o mai mare implicare a comunităţilor locale pentru combaterea corupţiei”.

În acest scop, Transparency International evidenţiază necesitatea implementării, în administraţia publică, a unor mecanisme trasparente şi eficace pentru a elimina vulnerabilităţile în faţa corupţiei, dar şi pentru a interveni asupra cheltuirii eficace a fondurilor publice şi a creşterii integrităţii în instituţiile publice.

Traducerea: Ruxandra Lambru

AGENZIA NOVA (Italia), 22 februarie 2018