Premierul Marii Britanii va susţine săptămâna viitoare un discurs privind relaţiile UE-Londra după Brexit

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va susţine vineri, săptămâna viitoare, un discurs privind relaţiile Londra-Bruxelles după Brexit, decizie luată în urma unei întrevederi „extrem de pozitive” cu miniştrii cabinetului său, desfăşurată la Chequers, reşedinţa premierului din apropiere de localitatea Ellesborough, informează „Indian Express” citându-l pe purtătorul de cuvânt al premierului britanic. Întâlnirea cabinetului britanic a durat opt ore, a mai spus purtătorul de cuvânt al premierului şi a precizat că „a fost o întrevedere extrem de pozitivă, în care s-au convenit bazele discursului premierului privind relaţiile viitoare cu UE”. Spre deosebire de ultimul discurs al premierului May privind Brexitul, care a avut loc în septembrie 2017 la Florenţa, în Italia, discursul din 2 martie va fi susţinut într-un oraş din Marea Britanie. /mbaciu/gpodea

(http://indianexpress.com – 23 februarie)