Cod galben pentru temperaturi foarte scăzute

Este cod galben de frig, până joi, în toată ţara. Începând de la noapte, meteorologii au emis un cod portocaliu de ger pentru Bucureşti şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Valorile termice vor fi chiar şi cu 15 grade mai mici decât cele obişnuite pentru această perioadă a anului – a precizat la RRA meteorologul Robert Manta:

Robert Manta: În aceste regiuni vor fi temperaturi maxime între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî chiar până la -22 de grade, cu cele mai mari minime de -12 grade. Avem parte de temperaturi chiar şi cu 15 grade mai scăzute decât în mod normal. Deci, foarte-foarte frig. În Moldova, mai ales în sudul regiunii, în Dobrogea, în Muntenia, chiar şi în Oltenia, la început, vântul va accentua destul de puternic senzaţia de frig. Va începe să ningă de luni, se va depune un strat consistent de zăpadă.

În zonele din vestul, nord-vestul şi sud-vestul României, aflate sub cod galben de frig, cea mai mare problemă va fi provocată de temperaturile foarte scăzute şi de vânt, nu atât de ninsori – mai avertizează meteorologul ANM./lazard/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie