Premierul Viorica Dăncilă face o vizită la Chişinău

 Premierul Viorica Dăncilă face, astăzi, o vizită la Chişinău, prilej cu care va reconfirma sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova. Alte teme ale vizitei prim-ministrului român sunt continuarea proiectelor comune şi consolidarea relaţiilor economice bilaterale. Într-un comunicat al guvernului, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că proiectele comune ale Bucureştiului şi Chişinăului sunt menite să contribuie la o conectare mai strânsă a Republicii Moldova la spaţiul european şi la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor. /dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie).