Preşedintele României afirmă că demiterea şefei anticorupţie este „foarte departe”

 Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că revocarea procurorului-şef anticorupţie este „din ce în ce mai departe”, în condiţiile în care raportul anual al agenţiei a arătat că peste 700 de oficiali au fost inculpaţi pentru corupţie. Prezentarea raportului DNA survine la o săptămână după ce ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a cerut demiterea Laurei Codruţa Kovesi, afirmând că aceasta şi-a depăşit autoritatea şi a afectat imaginea ţării peste hotare. Cererea lui Toader a determinat mii de protestatari anticorupţie să iasă în stradă. Organismul de supraveghere judiciară al ţării, care trebuie să discute orice astfel de demisii, a respins solicitarea lui Toader. Preşedintele are decizia finală în acest caz şi şi-a exprimat sprijinul pentru Kovesi. DNA a trimis în judecată aproximativ 1.000 de persoane anul trecut, a spus Kovesi, precizând că trei dintre aceştia au fost miniştri, şase parlamentari şi doi viceminiştri. O treime dintre inculpaţi au fost acuzaţi de fraude cu fonduri europene. În acelaşi timp, procurorii DNA au obţinut 713 condamnări, inclusiv pentru patru parlamentari, 28 de primari şi 30 de manageri de instituţii şi companii de stat. Unele procese se derulau de mai mulţi ani. Numărul a fost uşor mai redus decât în anul precedent. „În condiţiile date, este evident că ne aflăm departe de o demitere. Tot mai departe”, le-a spus Iohannis reporterilor. „Cifrele nu mint, cifrele sunt reci, obiective. Suntem martorii unei încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil!”, a spus Iohannis. Transparency International plasează România în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, iar Bruxellesul, care menţine sub monitorizare specială sistemul de justiţie al ţării, a lăudat magistraţii pentru eforturile lor de a reduce corupţia. Investigaţiile au arătat că unele contracte de lucrări publice sunt supraevaluate, iar unele plăţi sunt făcute pentru activităţi fictive. „Chiar dacă descoperim şi trimitem în instanţă mai mulţi inculpaţi pentru fapte de corupţie, fraudarea bugetelor publice continuă”, a spus Kovesi./mbrotacel/schelaru

(REUTERS – 28 februarie)