MAGYAR NEMZET: Prinde-mă dacă poţi! – transmit persoanele fugite din România

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 28 februarie 2018 – Politicienii, demnitarii publici de rang înalt fug unul după altul din faţa focului încrucişat al justiţiei din România. În mijlocul luptei împotriva corupţiei care cuprinde întregul spectru al vieţii politice şi sociale, mai multe zeci de personalităţi ale vieţii publice au optat în ultimii ani pentru emigraţie, după ce împotriva lor a existat o hotărâre judecătorească sau se declanşase o procedură penală. Majoritatea încearcă, după modelul “Prinde-mă dacă poţi!”, să aleagă o ţară ţintă cu care patria sa nu a încheiat un acord de extrădare.

La fel ca Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, care a condus timp de trei mandate marele oraş de pe litoralul Mării Negre. Politicianul social-democrat vestit pentru manifestările sale extravagante (care apărea cu predilecţie în societatea unor femei tinere sau care altădată s-a îmbrăcat în uniformă nazistă în cadrul unei prezentări de modă) a plecat la sfârşitul anului trecut în Madagascar, unde a cerut azil politic şi unde deţine pe malul mării o zonă de agrement închiriată de la un trib de băştinaşi. Se pare că nu are probleme de ordin material, deoarece potrivit autorităţilor bucureştene de anchetă a produs statului român prin retrocedări ilegale de terenuri un prejudiciu de peste 100 milioane euro, motiv pentru care a fost condamnat anul trecut în primă instanţă la patru ani de închisoare cu suspendare. De asemenea figurează ca acuzat în mai multe dosare penale pentru luare de mită, evaziune fiscală şi abuz în serviciu.

Politicianul şi omul de afaceri extrem de bogat Sebastian Ghiţă, fost deputat social-democrat, împotriva căruia se află pe rol în România procese pentru comiterea a şase infracţiuni, se află de patru ani în Serbia. În timp ce procedura de extrădare a sa evoluează deosebit de greu, a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 200.000 euro şi se ocupă nestingherit de afaceri în ţara balcanică.

Deşi neagă că ar fi fugit, Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, condamnată până acum în primă instanţă la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie şi împotriva căreia sunt în curs mai multe procese penale, activează de peste două luni ca avocat în Costa Rica. De câteva săptămâni se bucură de ospitalitatea ei din ţara central-americană şi prietena sa Elena Udrea, fost deputat, fost  ministru al dezvoltării, consiliera fostului preşedinte Traian Băsescu.

Au fugit din faţa justiţiei şi Alexander Adamescu, Puiu Popoviciu şi foarte bogatul om de afaceri Elan Schwartzenberg, după ce fuseseră cu toţii condamnaţi în patria lor la închisoare cu executare.

Nu lipsesc din rând nici maghiarii: în urmă cu peste trei ani a plecat în Ungaria, urmărit de autorităţile române Attila Markó, fost secretar de stat pentru problemele minorităţilor, fost deputat UDMR, care a fost condamnat recent în calitate de membru al comisiei de restituire la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul politician a părăsit România după ce în 2014 a fost condamnat la pedeapsă cu suspendare din cauza retrocedării către biserică a Colegiului Székely Mikó. Asemenea lui nici ceilalţi fugari nu cred în lipsa de părtinire a justiţiei române şi consideră că pedepsele pe care le-au primit sunt motivate politic.

(Autor: Szabolcs Rostás)

Traducerea: Imola Stănescu