Configuraţia viitorului guvern italian, incertă după rezultatele alegerilor

Realizator: Elena Postelnicu, corespondentul RRA în Italia, analizează distribuţia voturilor care au fost exprimate la alegerile generale de ieri din Italia, pentru a vedea care este configuraţia posibilă a viitorului guvern.
Reporter: O situaţie incertă în Peninsulă în prezent, după legislativele de duminică. Situaţia ar putea deveni chiar periculoasă dacă de exemplu coaliţia de centru dreapta a lui Silvio Berlusconi, Forzza Italia şi Matteo Salvini – Liga Nordului – s-ar destrăma. Dacă Salvini s-ar alia cu cea mai puternică formaţiune politică Mişcarea anti-sistem 5 Stele, care a aobţinut de una singură 31,60% din voturi, atunci s-ar obţine majoritatea, iar Italia ar deveni a doua ţară din Uniunea Europeană în decurs de câteva luni după Austria care ar aduce extrema dreaptă la guvernare. Coaliţia lui Silvio Berlusconi, aflată pe primul loc în momentul de faţă, cu 37,03%, va avea cumulat cele mai multe mandate legislativ, dar nu şi majoritatea. Forţele de stânga, conduse de Partidul Democrat aflat la guvernare, au obţinut un scor modest, în jur de 20%, cel mai prost rezultat de la înfiinţarea sa în 2007, care reprezintă, potrivit analiştilor politici din Peninsulă, o mare înfrângere pentru secretarul său, fostul premier Matteo Renzi. Potrivit directorului cotidianului La Republica, Mario Calabresi, Renzi se va retrage din partid.
Mario Calabresi: Este înfrângerea finală a lui Matteo Renzi, ipoteza demisiei liderului Partidului Democrat este o realitate. Nu m-as mira dacă mâine Renzi ar demisiona, în urma discuţiilor care există în prezent în interiorul formaţiunii. Partidul Democrat trebuie să se reconsolideze şi este puţin probabil că Matteo Renzi va dori să se relanseze plecând de la o bază nesigură.
Reporter: Analiştii politici din Peninsulă mai evidenţiază faptul că în coaliţia de centru-dreapta, Matteo Salvini a reuşit să obţină mai multe voturi, 18%, faţă de aliatul său, Silvio Berlusconi, 13,8%. În acest context, formarea unei coaliţii de guvernare va fi foarte dificilă. Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Matarella va fi cel care va încerca să coordoneze negocierile dingtre liderii partidelor tradiţionale de centru stânga şi centru dreapta cu cei al altor partide politice mai mici care există pe buletinele de vot. În privinţa rezultatelor de la alegerile regionale, potrivit primelor sondaje de la ieşirea de la urne, la Roma ar putea câştiga şi rămâne în continuare guvernatorul regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, de centru stânga, în vreme ce la Milano actualul guvernator al regiunii Lombardia, Roberto Maroni va ceda ştafeta candidatului de centru dreapta, Attillio Fontana. Numărătoarea voturilor în cele două regiuni, Lazio şi Lombardia va începe abia în această după amiază, iar rezultatele exacte se vor afla spre seară./aboboc/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 martie)