Bilanţul vizitei primarului general al Bucureştiului, Gabriela Firea, la Chişinău

Primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea s-a aflat, ieri, la Chişinău, la invitaţia primarului interimar, Silvia Radu. Primarii celor două capitale au convenit modalităţi de impulsionare a programului de cooperare în cultură, educaţie şi sănătate, semnat anterior la Bucureşti.

De la Radio Chişinău – Reporter: Ala Boţan – Silvia Radu şi Gabriela Firea au discutat despre proiecte de dezvoltare urbană, transport şi atragerea fondurilor europene, iar primarul general al municipiului Bucureşti a anunţat că va împărtăşi cu Primăria Chişinău experienţa în ceea ce priveşte gestionarea eficientă a banilor publici şi practicile în reforma structurilor municipale începute la Chişinău. Primăria Bucureştiului s-a angajat să ofere sprijin pentru  lucrările de consolidare şir enovare a două importante edificii din capitala Republicii Moldova: Materinatatea nr. 1 şi sediul Liceului Mihai Eminescu, pe care Gabriela Firea l-a şi vizitat ieri.

O altă vizită a avut loc la Biblioteca Municipală, unde au fost donate 600 de cărţi, altele peste 19.000 urmând să ajungă mai târziu. Totodată, Gabriela Firea a anunţat despre proiectele culturale organizate în anul Centenarului. De asemenea, s-a stabilit că, începând cu 2018, anual, în ambele oraşe va fi organizat proiectul bilateral „Săptămâna teatrelor bucureştene la Chişinău” şi „Săptămână teatrelor din Chişinău la Bucureşti”. Aceasta a fost prima vizită a Gabrielei Firea la Chişinău. Silvia Radu a vizitat Bucureştiul pe 14 februarie, când a semnat planul de acţiuni pe trei domenii: cultură, educaţie şi sănătate./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 martie