UE a anunţat o strategie de protecţie în faţa ameninţării SUA de a impune tarife pentru oţel şi aluminiu

Uniunea Europeană a trasat o strategie pentru a se proteja în cazul în care Statele Unite vor impune tarife la importurile de oţel şi aluminiu. Comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, a declarat că UE analizează o listă cu produse americane care ar putea fi vizate, conform normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Cecilia Malmström a subliniat că UE nu acceptă argumentul Statelor Unite, conform căruia tarifele sunt necesare pentru a proteja securitatea naţională a Americii de prietenii şi aliaţii NATO din UE. „Din ce înţelegem noi, motivaţia Statelor Unite este o măsură camuflată de protecţie economică, nu o măsură de securitate naţională. Aceasta înseamnă că UE este îndreptăţită să uzeze de acordul de protecţie al OMC, pentru a reechilibra beneficiile pe care le-a oferit în trecut Statelor Unite”, a afirmat oficialul european./mbrotacel/atataru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 martie)