Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş au protestat în faţa Palatului Administrativ din Timişoara

Zeci de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş au protestat astăzi în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, nemulţumiţi de faptul că de luna trecută şi-au pierdut sporurile la salariul de bază, ceea ce reprezintă pierderi între 15 şi 75 %. Banii vin de la Consiliul Judeţean, dar nu au fost viraţi pentru că reprezentanţii Direcţiei nu au trimis o notă prin care să justifice acordarea acestor sporuri. Cele două părţi au avut o întâlnire, iar sindicaliştii au primit asigurări că îşi vor recăpăta sporurile prevăzute de lege. Potrivit corespondentei Radio România Actualităţi, Alina Bujancă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş are 1.500 de angajaţi, 500 dintre ei fiind asistenţi maternali./ilixandru/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie