Comisia Europeană propune o nouă asistență macrofinanciară pentru Ucraina, în valoare de 1 miliard de euro

Comisia Europeană a adoptat, vineri, o propunere privind un nou program de asistență macrofinanciară (AMF) pentru Ucraina, în valoare de până la 1 miliard de euro, pentru a sprijini stabilizarea economică și reformele structurale – potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei. Propunerea vine în urma unei cereri a autorităților ucrainene și a unor discuții directe între președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. Noul program urmărește să valorifice progresele înregistrate în sprijinirea stabilizării economice și a reformelor structurale în cadrul celor trei operațiuni AMF anterioare. În acest sens, vicepreședintele Comisiei, Valdis Dombrovskis, responsabil cu moneda euro și dialogul social, precum și cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat că propunerea de vineri privind cel de-al patrulea program de asistență macrofinanciară, în valoare de 1 miliard de euro, demonstrează angajamentul Uniunii Europene de a fi alături de poporul ucrainean. „Această solidaritate trebuie să meargă mână în mână cu un angajament continuu din partea autorităților ucrainene privind implementarea unui program ambițios de reforme care să asigure stabilitatea și prosperitatea Ucrainei. Ne bazăm pe Parlamentul European și pe statele membre pentru sprijinul lor în realizarea acestui important program” – a afirmat Valdis Dombrovskis. Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a declarat, la rândul său, că Ucraina continuă să se bucure de sprijinul politic și financiar al Uniunii Europene pentru eforturile sale de reformă. „În ultimii câțiva ani, am fost martorii unor realizări importante, deseori în circumstanțe dintre cele mai dificile. Adresez acum un puternic apel autorităților să continue procesul de reformă cu forțe reînnoite, pentru a construi o țară mai echitabilă, mai stabilă și mai prosperă, în interesul tuturor ucrainenilor” – a declarat Pierre Moscovici. Toate plățile din cadrul programului propus, inclusiv prima, ar urma să fie condiționate de implementarea unor măsuri de reformă menite să remedieze vulnerabilitățile identificate în economia ucraineană. Stabilite printr-un memorandum de înțelegere, acestea ar urma să țină cont de măsurile încă neimplementate din precedentul program AMF și să includă acțiuni de intensificare a luptei împotriva corupției. Comisia Europeană menţionează în comunicatul de presă de vineri că recunoaște eforturile de reformă semnificative întreprinse de autoritățile ucrainene în ultimii ani, inclusiv în sectoare importante precum energia, administrația publică, rețelele de protecție socială, gestionarea finanțelor publice și sistemul judiciar. „De la expirarea programului AMF anterior, în ianuarie 2018, eforturile de reformă au continuat în Ucraina, inclusiv în privința unora dintre cele patru măsuri care rămăseseră neimplementate și împiedicaseră plata ultimei tranșe din programul respectiv. Unul dintre aceste angajamente a fost deja îndeplinit, odată cu înființarea unui registru central al creditelor. În ceea ce privește celelalte măsuri neimplementate din programul anterior, sunt necesare progrese suplimentare. Este importantă menținerea ritmului de reformă, pentru a combate corupția, a promova încrederea și a sprijini o redresare economică durabilă, crearea de locuri de muncă și creșterea economică” – precizează documentul. Până în prezent, Ucraina a beneficiat de împrumuturi AMF din partea Uniunii în valoare totală de 2,81 de miliarde de euro, de la debutul crizei în prima parte a anului 2014. Acestea includ cele 1,61 de miliarde de euro plătite în 2014-2015 ca parte a primelor două operațiuni AMF și cele 1,2 miliarde de euro din 2015-2017, ca parte a celei de-a treia operațiuni. Ucraina a îndeplinit 17 dintre cele 21 de angajamente politice asociate celei de-a treia tranșe în valoare de 600 de milioane de euro de care ar fi putut beneficia în cadrul celei de-a treia operațiuni AMF. Patru măsuri au rămas însă neimplementate până la momentul expirării perioadei de disponibilitate a asistenței, în ianuarie 2018. În aceste condiții, Comisia nu a fost în măsură să plătească ultima tranșă din cadrul celei de-a treia operațiuni AMF. Propunerea Comisiei privind un al patrulea program AMF pentru Ucraina este condiționată de aprobarea de către Parlamentul European și Consiliul UE în cadrul procedurii legislative ordinare./sdan/aionescu

RADOR – 10 martie