Interviu cu psihologul Emma Toader
R.: Ce este gelozia?
Emma Toader: Gelozia este o trăire omenească şi reprezintă teama de a pierde “obiectul dorit”. Gelozia este în fiecare din noi. Este o sămânţă pe care o udăm, o cultivăm şi o creştem sau, dimpotrivă, o ignorăm sau, câteodată, doar ne prefacem că o ignorăm. Gelozia apare din frică – așa cum spuneam, frica de a pierde obiectul dorinței tale. Și asta atrage alte frici – frica de respingere, de abandon, frica a nu fi suficient de bun, frica de competiţie, frica de eşec.
R.: Spuneţi că gelozia este un sentiment omenesc. Deci nu poate fi rău. Cu toate acestea, gelozia exagerată poate să ducă la un comportament iraţional, mergând până la crime. Literatura, muzica este plină de astfel de exemple, să ne gândim doar la Othello sau la Carmen. Unde este limita? Când, acest sentiment firesc devine nociv?
Emma Toader: Nu spun că gelozia este bună sau rea, eu spun că ea există în fiecare dintre noi, în doze mai mari sau mai mici. În doze mari, hrănită cu multă teamă, gelozia poate deveni patologică, periculoasă.”Mi-am pierdut mințile”, poate spune o persoană foarte geloasă pe partener, crezând că acest partener îi aparține. Unul dintre parteneri este văzut ca fiind ”în posesia” celuilat. Se și spune, de altfel, în aceste cazuri, ”ești al meu!”, ”ești a mea!”. Atașamentul și ideea de posesiune a celuilat duce, apoi, la frica de pierdere. Dar, paradoxul este că nu poți să pierzi ceva ce nu e al tău…
R.: Care este raportul între dragoste, iubire şi gelozie. O vorbă populară spune că nu iubeşti cu adevărat pe cineva, dacă nu eşti şi gelos. Aşa este?
Emma Toader : Așa cum spuneam, sămânța geloziei există în fiecare dintre noi. Noi alegem, însă, dacă o hrănim sau nu. M-aș întoarce puțin în urmă – vrem, nu vrem, drumurile ne duc de multe ori în copilărie – și ajungem la primele momente de manifestare a geloziei, ajungem la copilul mic, care vrea iubirea și atenția necondiționată a mamei. Dar, oricum s-ar manifesta această atenție și iubire, copilul o va percepe într-un anumit fel. Se va simți, uneori, respins sau abandonat și asta va fi rana primară. Ajuns adult, va întâlni persoane cu care va ajunge în relație de cuplu, care vor ”apăsa” pe această rană primară.
În noi e un cocktail de emoții, de trăiri, care vin din lucrurile pe care le-am mai trăit. Uneori e și iubire și frică și gelozie, în doze diferite. Suntem învățați că, dacă iubești, ești și gelos. Asta poate fi doar o scuză pentru a ne ascunde, în unele momente, fricile și dorința de control.
R.: Ca un profan în ale psihologiei totuşi aş întroduce un element în această ecuaţie dragoste – gelozie şi anume încrederea. Încredere în celălalt şi încredere în capacităţile noastre, că acea persoană nu mă va părăsi, pentru că se simte iubită, se simte în siguranţă alături de mine. Greşesc?
Emma Toader: Nu greșiți. Știți care este opusul geloziei? Opusul geloziei nu este indiferența, ci este iubirea și, mai precis, iubirea de sine. Ea duce la încrederea în sine. Din păcate, suntem tentaţi să punem toate reflectoarele pe celălalt, să-l urmărim, să-l pândim, să-i analizăm fiecare gest, din teama de a nu-l pierde, dar nu ne analizăm pe noi înşine. Nu ne preocupă ce se află dincolo de această frică de a pierde. E de preferat să vedem dincolo de propria gelozie şi să constatăm că, de cele mai multe ori, nu avem încredere în celălalt pentru că nu avem încredere în noi înșine, nu ne iubim, dar avem pretenția ca celalalt să ne iubească.
R.: În fine, cum putem să ne vindecăm de gelozie excesivă?
Emma Toader: În primul rând, trebuie să conştientizăm această problemă. Să analizăm cum ne simţim, cum ne manifestăm. Faptul că vrem să ne vindecăm este primul pas spre vindecare, după conştientizare. După aceasta, fiecare poate să găsească propria cale spre vindecare. Unii aleg să meargă la psiholog. Alţii citesc foarte mult, alţii găsesc modele, mentori, care au trecut prin situaţii similare şi au depăşit problemele. Cu cât ştim mai mult despre noi, cu atât vom găsi mai uşor soluţiile. Toate răspunsurile sunt în noi. Noi doar învățăm să le auzim.
