Miniştrii de externe din UE se solidarizează cu Marea Britanie în problema otrăvirii lui Serghei Skripal

 Miniştrii de externe din Uniunea Europeană şi-au exprimat solidaritatea faţă de Marea Britanie, în urma otrăvirii cu agent neurotoxic a unui fost spion rus şi a fiicei acestuia, în oraşul englez Salisbury. Miniştrii au făcut un apel către Rusia de a răspunde întrebărilor despre modul în care atacul ar fi putut avea loc. Ei au declarat că UE ia în serios afirmaţia Marii Britanii potrivit căreia este foarte probabil ca Rusia să fie cea responsabilă. Anterior, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a criticat puternic negarea venită din partea Rusiei referitoare la implicarea în incident./aionita/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 martie)