Vladimir Putin le-a mulţumit alegătorilor ruşi pentru votul de încredere acordat la alegerile prezidenţiale

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a adresat mulţumiri alegătorilor ruşi pentru votul de încredere acordat, ieri, la alegerile prezidenţiale de duminică, 18 martie, din Rusia, în cadrul unui miting de susţinere organizat în Piaţa Manejului din Moscova. Mitingul pentru susţinerea candidatului independent Vladimir Putin a avut loc în cursul serii de duminică, în centrul capitalei ruse, Moscova. Participanţii, care se aflau în Piaţa Manejului de lângă Kremlin, în faţa Catedralei Sfântul Vasile, au purtat drapelul tricolor alb-albastru-roșu al Rusiei, drapele pe care scria mesajul „Putin Team!” şi drapele ce reprezentau Panglica Sfântului Gheorghe, ce reprezintă un element simbolic militar rusesc, constând dintr-o panglică bicoloră negru-oranj.
Vladimir Putin a urcat pe scenă, în aplauzele tuturor celor prezenţi în piaţă, şi le-a mulţumit pentru faptul că au venit într-o seară atât de geroasă să-l susţină, în centrul Moscovei. El le-a mulţumit alegătorilor pentru că l-au votat şi pentru că au avut încredere în el, adăugând că este importat să atragă de partea sa şi restul alegătorilor, ceăţenii ruşi care au votat pentru alţi candidaţi la prezidenţialele de ieri.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a urcat pe scenă şi a declarat, în faţa mulţimii adunate: „Suntem o echipă, formăm o echipă! Dvs sunteţi echipa, iar eu fac parte din echipa dvs. Toţi cei care astăzi au votat fac parte din echipa noastră imensă naţională. Consider că aceste rezultate sunt o recunoaştere a ceea ce am făcut noi, de-a lungul ultimilor ani, în nişte condiţii extrem de dificile. Văd în gestul dvs. încredere şi speranţa cetăţenilor noştri că vom desfăşura o activitate la fel de intensă, la fel de responsabilă şi cu rezultate mult mai bune. Vă mulţumesc pentru faptul că avem o echipă atât de mare, formată din multe milioane de cetăţeni. Da, vom avea parte de succes! Da! Este extrem de important să menţinem această unitate, dragii mei! Este extrem de important să-i atragem de partea noastră şi pe cei care au votat pentru alţi candidaţi”.
„Avem nevoie de această unitate pentru a merge înainte! Pentru a merge înainte avem nevoie să simţim umărul fiecărui cetăţean al ţării. Vom desfăşura activitatea noastră fără să ne ghidăm de unele convingeri conjuncturale. Vom desfăşura activitatea, gândindu-ne la viitorul patriei noastre imense, la viitorul copiilor noştri! Acţionând astfel, avem garantat succesul. Vă mulţumesc… Împreună vor desfăşura o amplă activitate, în numele Rusiei. Va mulţumesc!  Împreună vom demara activitatea de mare amploare, în numele Rusiei! Vă mulţumesc!” – a declarat Putin, în Piaţa Manejului, în discursul susţinut în faţa mulţimii. Putin a scandat, împreună cu cei prezenţi în piaţă „Rusia”./vdraguta/menescu

(www.russian.rt.com – 19 martie)