De ce supravieţuiesc gândacii de bucătărie în locurile cele mai murdare?

Secretele capacităţii gândacilor roşii de a prospera în cele mai dezgustătoare locuri de pe Pământ au fost descoperite, prin intermediul ADN-ului lor. Gândacul roşu american s-a răspâdit în lumea întreagă după ce a ajuns în America, adus din Africa la începutul secolului XVI. Populaţia acestor insecte a explodat în locurile cele mai întunecoase şi umede din case, restaurante şi întreprinderi, toaletele şi bucătăriile devenind spaţiile lor preferate. Pentru a înţelege cum a reuşit această specie, ale cărei exemplare pot ajunge la 5 cm lungime, să reziste în locuri atât de murdare, cercetătorii chinezi au studiat şi descifrat întregul cod genetic al gândacului american, „periplaneta americana”. Ei au constatat că aceste insecte au peste 20.000 de gene, cam tot atâtea câte au oamenii înscrise în ADN-ul lor. Într-un articol din jurnalul Nature Communications, unul din cercetătorii chinezi care au luat parte la acest studiu, Shuai Zhan spune că gândacul roşu are un set extins de gene care îl ajută să detecteze mirosurile de resturi alimentare, în special de la mâncărurile fermentate care sunt favoritele sale. Un alt grup de gene al acestor gândaci formează sistemul intern de detoxifiere care îi apără în cazul în care ar ingera substanţe toxice. Altă serie de gene le stimulează sistemul imunitar pentru a combate infecţiile pe care le-ar putea contracta de la germenii întâlniţi în locurile insalubre în care trăiesc. În plus, gândacii americani au şi gene care le asigură reproducerea într-un ritm impresionant şi altele care susţin capacitatea nimfelor acestor insecte de a-şi reface orice picior frânt sau distrus de prădători. Prin identificarea genelor cruciale pentru supravieţuirea acestor insecte, specialiştii speră să găsească metode de a-i controla mai eficient. Dar, cu toate aceste gene descoperite de cercetători, se pare că nimic nu susţine teoria că gândacii americani ar supravieţui chiar şi unui dezastru nuclear, cum se spune de multe ori./abuzoian

(www.theguardian.com – 20 martie)