105074741-AP_388481915695.530x298Actriţa Cynthia Nixon, o eroină a serialului „Sex and the City”, a decis să-l sfideze pe puternicul guvernator democrat al statului New York, Andrew Cuomo, care speră să fie reales în luna noiembrie.
Cynthia Nixon, în vârstă de 51 de ani, care s-a făcut cunoscută jucând rolul unei avocate, Miranda Hobbes, în cunoscutul serial cult, și-a declarat oficial candidatura la alegerile primare democrate din luna septembrie, pe contul său de Twitter, luni.
Cynthia Nixon, care are trei copii (doi dintr-o căsătorie anterioară cu un bărbat), este acum foarte dedicată cauzei educației publice. Partenera ei a lucrat până săptămâna trecută pentru primarul democrat din New York, Bill de Blasio, marele rival al lui Cuomo.
„Iubesc New Yorkul, dar liderii noștri ne-au abandonat şi acum suntem statul cel mai inegal din țară”, declară Cynthia Nixon într-o înregistrare video, menționând decalajul tot mai mare dintre bogați și săraci sau necesitatea de a îmbunătăți metroul din New York. „M-am săturat de politicieni mai preocupaţi de titlurile ziarelor și de puterea lor decât de soarta noastră”, a adăugat actrița. /rcostea/vdraguta

www.lesoir.be – 20 martie