Cel mai mare târg de carieră, Angajatori de Top, la Sala Palatului din Capitală

Cel mai mare târg de carieră Angajatori de Top are loc astăzi şi mâine, la Sala Palatului din Capitală. 130 de companii vor oferi peste 6.000 de locuri de muncă, iar candidaţii au posibilitatea să aplice în domenii precum contabilitate-finanţe, inginerie, programare IT, resurse umane, telecom, sau vânzări. Potrivit organizatorilor, majoritatea companiilor care vor fi prezente la Angajatori de Top oferă slujbe full-time, însă sunt companii care au deschise joburi care presupun un program de lucru flexibil. Accesul la eveniment este gratuit şi va fi permis astăzi în intervalul 10:00-18:00 şi, mâine, 10:00-17:00./fdoman/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)