Tradiţii pascale în America Latină (I)

Sărbătoarea Paştelui, care evocă răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos, se manifestă în fiecare ţară prin tradiţii proprii, iar în îndepărtata Americă Latină, obiceiurile, ceremoniile religioase şi pelerinajele sunt intens trăite de credincioşi.

Santuario del Señor del Santo Sepulcro
Santuario del Señor del Santo Sepulcro

În Mexic, începutul postului, o anevoioasă perioadă de penitenţă şi abstinenţă, marcat de Miercurea Cenuşii, rememorează timpul petrecut de Iisus în deşert, iar în duminica Floriilor, a intrării Domnului în Ierusalim, mexicanii iau frunze de palmier de la biserică şi le duc acasă, unde le aşază la intrare, pentru protecţie. În anul următor, ei duc frunzele înapoi la biserică, pentru a fi arse şi transformate în cenuşă, pentru un nou început al postului. Tot în duminica Floriilor, la Iztapalapa, taina Patimilor lui Hristos începe cu binecuvântarea frunzelor de palmier, la Parohia San Lucas, şi cu retrăirea intrării Mântuitorului în Oraşul Sfânt, la Santuario Nacional de Nuestro Señor de La Cuevita, numit şi Santuario del Señor del Santo Sepulcro de Jerusalén, unde se află o descriere a lui Iisus din Nazaret intrând pe asin în Ierusalim, legată de salvarea localnicilor de o epidemie de holeră, în veacul al XIX-lea. În semn de recunoştinţă, an de an, cartierele din Iztapalapa realizează o dramatizare a Drumului Crucii, în Săptămâna Sfântă, una dintre cele mai vechi şi mai elaborate reprezentaţii religioase din Mexic. Dramatizării începute în secolul al XIX-lea i s-au adăugat mai apoi şi tradiţii indigene, procesiunea mutându-se la începutul secolului al XX-lea de la sanctuar pe colina numită Cerro de la Estrella, şi fiind însoţită de muzică şi ritmuri aztece. Festivităţile sunt solemne, într-o sobră Procesiune a Tăcerii, la care penitenţii se supun unor poveri grele, ca simbol al jertfei lui Iisus. În biserici, imaginile sfinţilor sunt acoperite cu pânză violet, în semn de doliu, şi se împarte pâine pentru a aminti de Cina cea de Taină. Timp de cinci zile, credincioşii repetă cele mai importante episoade ale Patimilor lui Hristos. În 1914, generalul Emiliano Zapata, unul dintre marii conducători ai revoluţiei mexicane, a împrumutat caii armatei şi a ajutat financiar la realizarea evenimentului. La San Luis Potosí, unul dintre cele mai semnificative evenimente pascale din Mexic, procesiunea Patimilor lui Hristos, are loc în Vinerea Mare, avându-şi originea în tradiţiile datând de la începutul perioadei viceregale. La eveniment participă confreriile din diferitele cartiere, purtând imagini religioase, mergând pe jos în tăcere, ca o aluzie la doliul Fecioarei Maria pentru moartea lui Iisus.

Señor de la PeñaÎn Argentina, Săptămâna Mare este marcată de procesiuni, slujbe şi reprezentări teatrale care simbolizează Patimile lui Hristos, Cina cea de Taină, Răstignirea şi Învierea, în partea de nord a ţării fiind incluse mai multe obiceiuri spaniole, ca şi staţiile tradiţionale ale Drumului Crucii. În provincia La Rioja, pentru a evoca sacrificiul lui Iisus, credincioşii pornesc în pelerinaj la locul numit Señor de la Peña, o stâncă înaltă de peste zece metri, semănând cu un profil uman, ce străjuie zona deşertică numită Barreal de Arauco din timpuri imemoriale, iar de circa două secole a devenit un asaltat loc de cult al sărbătorilor pascale. Cultul constă în privegherea stâncii lui Iisus pe durata Săptămânii Mari, când pelerinii se întrec în a aprinde cât mai multe lumânări deodată, iluminând astfel solitarul peisaj argentinian, în murmurul rugăciunilor înălţate către Cer. La Tilcara, în timpul Săptămânii Mari au loc manifestări religioase populare în cinstea Fecioarei de la Copacabana del Abra de Punta Corral, mii de credincioşi urcând la Santuario del Abra de Punta Corral, un loc paradisiac situat între dealuri la 3.800 de metri altitudine. Impunătoarele tablouri religioase simbolizând Via Crucis şi Patimile lui Iisus, realizate din flori, seminţe, pământ colorat, fructe, frunze, tulpini, lemn, cochilii, pietre, pe panouri din pânză prinsă în rame de lemn, aşa-numitele Ermitas Tilcareñas, datând din secolul trecut, sunt expuse pe străzile principale ale oraşului, străbătute de procesiunea dedicată lui ‘Iisus zăcând’, el Cristo Yacente, în Vinerea Mare, şi retrase după procesiunea din duminica Paştelui. Şi Junín de los Andes este un punct de referinţă perntru sărbătoarea Paştelui, din anul 2000 fiind dezvoltat aici ambiţiosul proiect al unei Via Christi, un circuit de 2, 5 de kilometri, cu peste 20 de staţii, fiecare cu un grup sculptural aparte, recreând viaţa şi patimile lui Iisus, parcurs în Vinerea Mare, într-o simbioză a locului, unde se amestecă tradiţiile creştine cu cele indigene. Traseul începe la poalele Dealului Crucii, el Cerro de la Cruz, şi se încheie pe culmea dominată de o mare cruce albă. Tot traseul este presărat cu impresionante opere de artă sacră ale arhitectului Alejandro Santana, autor, de asemenea, al monumentalului Cristo de Luz, conceput ca o străfulgerare de lumină izvorând din măruntaiele dealului. Un spaţiu spiritual şi simbolic, Cristo de Luz este o figură tridimensională lucrată în fier şi sticlă, de 45 de metri lungime, 40 lăţime şi 10 înălţime. Dumul spre acest monumeent măsoară 550 de metri, pe rampe în zigzag, în Parcul Via Christi, cu 23 de staţii cu basoreliefuri şi sculpturi reproducând scene din istoria regională. Majoritatea staţiilor sunt montate pe o platformă reprezentând un soare cu 12 raze, simbol al celor 12 triburi, 12 apostoli, 12 luni ale anului. Traseul se realizează pe jos şi reuneşte opere de artă exemplificând învăţăturile lui Iisus şi transmiţând spiritualitatea Lui dintr-o viziune contemporană, cu o cruce goală, ca un semn al Învierii.

morochucosÎn Peru, Paştele este sărbătorit cu mare fast în oraşul Ayacucho, un uluitor oraş colonial, faimos pentru cele 33 de magnifice biserici bogat decorate, câte una pentru fiecare an din viaţa lui Iisus. Cu accent pe integrarea tradiţiilor catolice moştenite de la spanioli, cu unele tradiţii indigene, într-o viu colorată procesiune se suprapun procesiunea cu Iisus zăcând, cea legată de Sfântul Mormânt, târguri meşteşugăreşti, coride şi spectacole muzicale. În Miercurea Mare este venerată imaginea lui Iisus, înconjurată de pelerini purtând candele aprinse, la un moment dat toate luminile oraşului fiind stinse. În Joia Mare, credincioşii vizitează cele 33 de biserici, iar în Vinerea Mare are loc o procesiune la Mormânt. În Sâmbăta Mare, aşa-numiţii ‘morochucos’, văcarii specifici Anzilor peruvieni, călare pe cai, urcă pe Muntele Acuchimay împreună cu localnicii, aceste festivităţi incluzând curse de cai şi o tradiţională coridă. În duminica de Paşte, dangătul clopotelor trezeşte oraşul, iar procesiunea cu un imens Iisus Înviat, purtat de peste 250 de oameni, face înconjurul oraşului, într-o spectaculoasă culminare a procesiunilor pascale. La Cuzco, sărbătoarea cinsteşte chipul unui Hristos negru, adăpostit în catedrală, numit aici El Señor de los Temblores, majestuos împodobit. Legenda spune că, atunci când la sfârşitul lunii martie a anului 1650 un cutremur a răvăşit oraşul, locuitorii au scos în procesiune acest Iisus negru, care până atunci rămăsese uitat în altarul său, iar pământul s-a oprit brusc din tremurat. Statueta a fost apoi aşezată la porţile catedralei, privind spre cetate, cu ferma credinţă a enoriaşilor că a oprit cutremurul, fiind de aceea numit El Señor de los Temblores. Ferestrele caselor pe unde trece procesiunea sunt împodobite cu pânze şi covoare strălucitoare, rezervate în mod special pentru această ocazie.

În Venezuela, în regiunea Chacao, tradiţia palmierilor se menţine de peste 200 de ani. Legenda spune că, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, o epidemie de febră galbenă a decimat populaţia acestei localităţi şi un preot s-a rugat pentru încetarea ciumei, oferind în schimb ca slugile de la moşiile din apropierea munţilor să urce să ia frunze de palmier pentru a le oferi, evocând pasajul biblic al intrării lui Iisus în Ierusalim, în duminica Floriilor. În capitala Caracas credincioşii merg în pelerinaj pentru a-l venera pe Iisus, ca una dintre cele mai vechi tradiţii din ţară, devenită şi una dintre cele mai importante sărbători religioase venezuelene ale Săptămânii Mari. Festivităţile încep în miez de noapte, cu prima dintre cele optsprezece slujbe, câte una la fiecare oră, oficiate de mai mulţi preoţi. Enoriaşii vin pe jos, în picioarele goale sau chiar pe genunchi, înveşmântaţi în robe purpurii, la Bazilica Santa Teresa, ca să îndeplinească promisiunile făcute Domnului şi pentru a înălţa spre El noi rugi. În Venezuela, superstiţiile de origini îndepărtate abundă. Tradiţia populară impune ca, la auzul clopotelor bisericilor, oamenii să alerge şi să ciocnească o monedă de pietre, ca o modalitate de a-şi asigura prosperitate şi fericire. În multe părţi ale Venezuelei, ‘Arderea lui Iuda’, o păpuşă confecţionată din ţesături şi cârpe umplute cu artificii, este o tradiţie reamintind de episodul trădării lui Hristos. Până în primele decenii ale secolului al XX-lea se recomanda să nu te îmbăiezi în mări sau râuri joia sau vinerea, deoarece aceia care fac asta puteau fi transformaţi în peşti sau sirene. În Miercurea Sfântă, mulţi îşi depun donaţia şi îşi rezervă un ban cu care ating imaginea, pe care apoi îl învelesc cu grijă şi îl păstrează în cursul anului pentru prosperitate.

În Ecuador, ‘Arrastre de Caudas’, o ceremonie unică în lume celebrată numai în catedrala din Quito, vine dintr-un ritual roman pentru a marca Săptămâna Sfântă, amintind de răstignirea şi învierea lui Iisus. Ritualul încărcat de dramatism, cunoscut şi sub denumirea de ‘El Paso de la Resena’, s-a născut în rândurile armatei romane: când un general murea în luptă, trupul său era acoperit cu o mantie sau un steag negru, care apoi era trecut peste soldaţi, pentru a păstra toate calităţile şi curajul militarului pierdut. Creştinismul a adoptat acest ritual sub numele de ‘Arrastre de Caudas’, pentru a face parte din Săptămâna Mare, la catedrala din Sevilla, de unde, după colonizarea Lumii Noi, tradiţia a fost transferată la Quito şi la Lima, dioceze controlate de Sevilla. Pentru a-L cinsti pe Iisus, mantia sau steagul face înconjurul bazilicii, pentru ca virtuţile Domnului, mort pe cruce, să le fie transferate credincioşilor. Vechi de circa cinci secole, ritualul se menţine azi numai la Quito. Tot la Quito, în Vinerea Mare se sărbătoreşte procesiunea Domnului Iisus al Marii Puteri’ (Jesús del Gran Poder), la care mulţimea se deplasează cu statuete grele, protejate în urne de sticlă, pe mai multe străzi ale capitalei. În San Juan del Valle, Patimile lui Iisus sunt urmărite de mii de oameni îmbrăcaţi în straie străvechi, într-una dintre cele mai ample festivităţi pascale, în oraşul Loja.

În Columbia, cele mai ample porcesiuni au loc în oraşul Popayán, fondat în 1537 şi numit şi ‘oraşul alb’, graţie zidurilor caselor coloniale din centru. Aceste procesiuni au fost înscrise pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO în septembrie 2009. Documente de pe la jumătatea secolului al XVI-lea din arhivele oraşului menţionează procesiuni încă din anul 1558, cu străvechi imagini religioase reprezentănd diferitele episoade relatate în Evanghelii referitoare la Patimi, statuetele fiind purtate pe platforme de lemn, de cei numiţi „cargueros”. În timpul Săptămânii Mari, Popayán găzduieşte, de asemenea, Festivalul de Muzică Religioasă, început în anii 1960, la care se prezintă coruri, solişti şi artişti din întreaga lume, specialişti în muzica sacră. Este, de asemenea, tradiţia în acest moment al anului de a organiza târguri de artă şi artizanat, unul dintre cele mai importante exemple fiind Manos de Oro, unde expune mai multe opere de artisti din Columbia.

În Bolivia, tradiţia numită La Kespiyariña diferă de alte tradiţii ale continentului. Ea are loc în Vinerea Mare şi, deoarece în această zi se consideră că Iisus a murit şi nu poate vedea ce se întâmplă în lume; de aceea, se petrec fel de fel de fapte rele, cum ar fi mici furturi şi şicanări. Dincolo de această stranie tradiţie, remarcabil este pelerinajul până la Altarul din Copacabana, unde mii de catolici, ca o dovadă a credinţei lor, călătoresc 156 de kilometri pe jos, din capitala La Paz.

În Brazilia, procesiunea Fogaréu (a Procissão do Fogaréu), introdusă în Goiás de părintele spaniol Joao Perestelo de Vasconcelos Espíndola, în anul 1745, are loc în primele ore ale zilei de Joi. La miezul nopţii se sting luminile în oraş şi se aprind torţele, care fac un spectacol impresionant pe străzile străbătute de credincioşii acoperiţi cu veşminte lungi, cu glugă. Procesiunea Fogaréu este considerată una dintre cele mai frumoase reprezentări braziliene ale Patimilor lui Hristos. (Autor: Cristina Zaharia)