Creştinii ortodocşi intră în Săptămâna Mare, ultima din postul Paştelui

Creştinii ortodocşi intră azi în Săptămâna Mare, ultima din postul Paştelui. E o perioadă în care mulţi îşi amintesc de patimile lui Iisus Hristos.
Reporter: Remus Rădulescu – În serile din această săptămână se oficiază în biserici slujbele numite Denii, în cadrul cărora sunt retrăite ultimele gesturi şi cuvinte ale lui Iisus înainte de arestarea, condamnarea şi executarea sa. Cele mai importante Denii sunt cele din Joia şi Vinerea Mare. Joi este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină. Credincioşii participă atunci la Denia celor 12 Evanghelii, la care se citesc textele din Noul Testament, în care sunt relatate pătimirile lui Iisus.Vineri este ziua în care Iisus a fost biciuit, batjocorit de soldaţii romani şi de popor, a fost obligat să-şi poarte crucea pe drumul spre Golgota şi a fost ţintuit pe cruce, având alături doi tâlhari. Este ziua în care a murit în chinuri, după care a fost îngropat în grabă. Credincioşii obişnuiesc în această săptămână să se pregătească sufleteşte prin spovedanie pentru marea sărbătoare a Paştilor, pe care o vor sărbători duminică noaptea, prin participarea la slujba Învierii, când vor primi lumină./denisse