„Licu, o poveste românească”, proiectat în aprilie la Düsseldorf și Tel Aviv

Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, va fi proiectat, luna aceasta, la Muzeul Filmului din Düsseldorf și în cadrul Festivalului pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv.

„Licu, o poveste românească” va rula pe 8 și 13 aprilie, la Filmmuseum Düsseldorf, fiind inclus în programul Black Box.
Pe 27 aprilie, el va fi prezentat în selecția internațională a celei de-a șasea ediții a Solidarity – Tel Aviv Film Festival for Human Rights, eveniment care are loc între 26 aprilie și 1 mai.
Producțiile din programul festivalului aduc în atenția spectatorilor probleme precum globalizarea, refugiații, sărăcia, drepturile femeilor, ale comunității LGBTQ și protecția mediului. Au fost selectate filme din țări precum Norvegia, Marea Britanie, Italia, SUA și Afganistan.

Filmul Anei Dumitrescu, recompensat la sfârşitul anului trecut cu trofeul Golden Dove la DOK Leipzig, va fi lansat în cinematografele românești pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.

Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

Pelicula a fost prezentată, în luna martie, la cea de-a 14-a ediție a festivalului ZagrebDox și la la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România, unde a avut premiera națională.

Trailerul filmului poate fi urmărit aici:

Pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/licufilm/