Un bărbat care a luptat de partea separatiştilor din Ucraina a fost condamnat la doi ani de închisoare de o instanţă din Ungaria

Curtea din oraşul maghiar Szekszárd a decis marţi condamnarea la doi ani de închisoare a unui bărbat care a luptat de partea rebelilor pro-ruşi din așa-numita „republică populară Doneţk” din estul Ucrainei – scrie Agenția RBC, menţionând că aceasta este prima condamnare decisă de o instanţă din Ungaria împotriva celor care au luptat de partea separatiştilor din Donbas. Instanţa a decis că cetăţeanul Christian L, în vârstă de 43 de ani, se face vinovat de „alăturarea la o grupare armată implicată în conflicte militare”. Bărbatul a fost arestat anul trecut, pe aeroportul din Budapesta, în timp se ce întorcea din estul Ucrainei, unde a participat la luptele împotriva armatei ucrainene. Fost ofițer de poliție, Christian L. a mers în zona controlată de rebelii pro-ruşi din Donbas pentru a se alătura grupărilor armate ilegale. În Doneţk, bărbatul a fost învăţat să lupte și a primit recompense financiare în acest sens. Judecătorul a explicat că inculpatul nu era conștient de faptul că încalcă legislaţia maghiară, care califică drept ilegale grupările rebele ale pro-ruşilor din Donbas./sdan/dsirbu

www.rbc.ua – 4 aprilie