Alegerile din Ungaria

Partidul Fidesz ar putea avea o majoritate de două treimi în noul Parlament de la Budapesta – arată datele prezentate astăzi de Biroul Naţional Electoral, după prelucrarea în proporţie de 99 la sută a voturilor. Prezenţa la urne a fost ridicată – de peste 68 la sută, iar partidele din opoziţie au sperat că vor putea obţine o schimbare a Guvernului. În urma rezultatelor, mai mulţi lideri ai formaţiunilor din opoziţie şi-au dat demisia, iar Viktor Orban şi-a asigurat cel de-al treilea mandat consecutiv de Prim-ministru al Ungariei. Partidul Fidesz, condus de Premier, pare că intenţioneză să continue politicile anti-imigraţie, anunţând că noul Parlamentul ar putea adopta, în luna mai, un proiect de lege care va viza organizaţiile neguvernamentale care sprijină migraţia. Corespondentul nostru la Budapesta – Emil Groza – relatează:
Reporter: Purtătorul de cuvânt al grupului deputaţilor partidului Fidesz, Janos Halasz, a declarat astăzi într-o emisiune a postului public de televiziune M1 că noul parlament ar putea adopta printre primele proiecte pachetul de propuneri legislative supranumit „Stop Soros”, care prevede că organizaţiile care sprijină migraţia îşi vor putea desfăşura activitatea doar pe baza unei autorizaţii emise de Ministerul de Interne, după analizarea implicaţiilor privind securitatea naţională. Totodată, donaţiile primite din străinătate de ONG-uri pentru sprijinirea migraţiei ar urma să fie impozitate cu 25 la sută. Retorica anti-imigraţie şi cea împotriva miliardarului George Soros şi a organizaţiilor finanţate de acesta s-a aflat în centrul campaniei electorale a partidului Fidesz, care a câştigat detaşat alegerile de ieri din Ungaria şi este posibil să aibă din nou o majoritate confortabilă de două treimi în parlamentul de la Budapesta./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 aprilie)