Patronul Facebook, Mark Zuckerberg, a răspuns întrebărilor congresmanilor americani din Comitetul pentru Energie şi Comerţ

Patronul Facebook, Mark Zuckerberg, a răspuns ieri, din nou, întrebărilor congresmenilor americani din Comitetul pentru Energie şi Comerţ. Aceştia l-au atacat pe Zuckerberg într-o serie de aspecte: de la protejarea datelor personale la propaganda rusescă. Fondatorul Facebook a recunoscut că au fost compromise chiar informaţiile sale personale şi actori ostili au exploatat date din profilurile publice. Potrivit corespondentei Doina Saiciuc, după ce congresmenii americani au spus că vor impune reglementări, dacă reţeaua de socializare nu-şi ameliorează procedurile, Zuckerberg a acceptat că este nevoie de reguli, dar că trebuie atenţie în privinţa lor./fdoman/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie)