Loviturile aeriene împotriva Siriei, salutate de preşedintele Turciei şi condamnate de organizaţia Hamas

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a salutat loviturile aeriene ale forţelor americane, britanice şi franceze împotriva Siriei, afirmând că operaţiunea a transmis un mesaj preşedintelui Bashar al-Assad. Organizaţia Hamas din Fâşia Gaza a publicat o declaraţie în care condamnă atacul Statelor Unite şi al aliaţilor săi pe care-l consideră „un atac împotriva naţiunii musulmane”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului iordanian a declarat că doar o soluţie politică ar garanta stabilitatea Siriei şi integritatea teritorială a ţării sfâşiate de război. Continuarea violenţelor ar duce la alte lupte a căror victimă este poporul sirian. În declaraţia sa, purtătorul de cuvânt nu s-a referit la atacurile aeriene din Siria, în condiţiile în care Amman-ul este unul din aliaţii Statelor Unite în regiune – precizează corespondentul nostru Dragoş Ciocîrlan./csimion/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie)