Calendarul evenimentelor, 15 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Copenhaga, Danemarca: În perioada 15 – 16 aprilie, are loc reuniunea Biroului Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa  (AP OSCE), din care face parte, în calitate de vicepreședinte al AP OSCE, şi deputatul Victor Paul Dobre (PNL), membru al Delegației Parlamentului României la AP OSCE

– Uniunea Europeană

*  Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) va concerta, sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko, în cadrul turneului aniversar – „Capital Sounds”, care va avea loc în cele 28 state membre UE, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea orchestrei – ora 19:00, la Ateneul Român. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român

– Culte, Biserică

* Arhiepiscopia Romano-Catolică București marchează deschiderea Anului Centenar cu un Concert de orgă – ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif. Concertul va fi susținut de cinci organiști români din țară și din străinătate: Alexandra Codreanu, Ursula Philippi, Fernanda Romila, Dan Racoveanu şi Marcel-Octav Costea. Intrarea la concert este liberă, iar publicul va avea ocazia să asculte lucrări de L. N. Clérambault, J. Brahms, Samuel de Lange sr., Dinu Lipatti și Alexandra Codreanu

– Mediu

* Societatea Ornitologică Română şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti, organizează evenimentul „Ziua Păsărilor” – în Parcul Natural Văcăreşti. Primele tururi încep de la ora 8:00 – și se încheie la ora 13:00. Participanții sunt așteptați de către voluntari la intrarea în Parcul Natural Văcărești de lângă complexul Asmita Gardens

– Medicină, Sănătate

* Acţiune de conştientizare şi informare privind pacienţii diagnosticaţi cu boala Parkinson, derulată sub numele „Tu împinge… şi noi tragem”, organizată de Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson, împreună cu „Caravana Parkie” şi compania de comunicare medicală Houston NPA – ora 13:00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR)

– Cultură

* În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, va avea loc o nouă întâlnire cu filosoful Mihai Şora, sub genericul ”Mihai Şora. 101 şi ceva” – ora 11:00, la Sala Studio

* Teatrul Coquette prezintă spectacolul „Păzitoarea de gâşte şi Falsa Prinţesă”, după Fraţii Grimm – ora 11:00, Calea Călărași nr. 94

* Beijing, China: Pelicula „Octav” regizată de Serge Ioan Celebidachi a fost selectată în competiția oficială a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Beijing (15 – 22 aprilie), fiind singurul film românesc aflat pe lista nominalizaților pentru „Tiantan Awards”, de anul acesta

– Diverse

* Braşov: Parada călare a Junilor Braşovului – ora 11:00, plecare din Piaţa Unirii din Şcheii Braşovului

– S-a întâmplat într-o zi de 15 aprilie

* Acum 371 de ani (1647) boierul cărturar Udrişte Năsturel (cumnatul domnului muntean Matei Basarab) termina de tradus din latină în slavonă şi tipărea (la Mănăstirea Dealu din Târgovişte) cartea lui Thomas Kempis „De imitatione Christi” (Imitaţiunea lui Cristos/Urmarea lui Hristos). În predoslovia (prefaţa) cărţii, dedicată mitropolitului Varlaam al Moldovei, Udrişte Năsturel afirma latinitatea limbii române

* Se împlinesc 280 de ani (1738), de când la King’s Theatre din Londra, avea loc premiera operei în trei acte „Xerxes”, de Georg Friedrich Händel

* Cu 263 de ani în urmă (1755) poetul, jurnalistul și lexicograful britanic Samuel Johnson a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”, primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate

* Acum 256 de ani (1762), prin decretul imperial de înfiinţare a miliţiei naţionale grănicereşti, semnat de împărăteasa Maria Tereza (1740-1780), luau fiinţă Regimentul I românesc de la Năsăud şi Regimentul II românesc de la Orlat

* În urmă cu 148 de ani (1870) Mihai Eminescu începea colaborarea la revista „Junimii”, „Convorbiri literare”, cu poemul „Venere şi Madonă”

* Se împlinesc 100 de ani (1918), de când, la această dată a devenit muzeu memorial casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă” (sau „Bojdeuca din Ţicău”). De menţionat că „Bojdeuca lui Creangă” este prima casă memorială din România

* Cu 69 de ani în urmă (1949), pe scena Teatrului Naţional din Capitală, avea loc premiera dramei „Bălcescu”, de Camil Petrescu

* Într-o zi de 15 aprilie, acum 69 de ani, a fost înfiinţată, la Braşov, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Gheorghe Dima”

* Cu 54 de ani în urmă (1964), între 15 şi 22 aprilie, a avut loc plenara lărgită a CC al PCR care a adoptat Declaraţia cu privire la poziţia PCR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Declaraţia condamna pretenţiile PCUS de a domina mişcarea comunistă internaţională sub pretextul internaţionalismului proletar şi socialist, în realitate o codificare a intereselor de stat ale URSS. Declaraţia a marcat începutul oficial al politicii independente a României în cadrul „lagărului” socialist

* În urmă cu 29 de ani (1989) au început protestele studenţilor chinezi în Piaţa Tiananmen din Beijing (peste câteva săptămâni, la 4 iunie, autorităţile chineze vor reprima revolta studenţilor)

* Tot acum 29 de ani a avut loc tragedia de pe Stadionul Hillsborough (Sheffield, Anglia), când la un meci din semifinalele FA Cup dintre FC Liverpool şi FC Nottingham Forest, 96 de oameni au fost ucişi şi alte 766 de persoane rănite. Ancheta oficială din 1990 asupra dezastrului, numită Raportul Taylor, concludea că „principalul motiv al producerii tragediei este deficienţa în controlul poliţiei”. Constatările raportului au dus la eliminarea teraselor de stat în picioare pe toate stadioanele majore din Marea Britanie. Incidentul a rămas până astăzi cea mai mare tragedie din fotbalul european şi una din cele mai mari din fotbalul mondial

* Cu 27 de ani în urmă (1991) avea loc inaugurarea oficială, la Londra, a activităţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), creată în scopul sprijinirii unor proiecte economice şi de democratizare a ţărilor est-europene

* Se împlinesc 25 de ani (1993) de când a început să emită, la Bucureşti, Radio „Pro FM”

* În urmă cu 18 ani (2000) echipa profesorului Irinel Popescu a realizat prima operaţie reuşită de transplant hepatic din spaţiul românesc (de la donator decedat). Odată cu salvarea de la moarte a lui Gheorghe Penea, prof. Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, trecând de la etapa de pionierat, la stadiul de procedeu de rutină

* Se împlinesc 5 ani (2013) de când a avut loc atentatul de la maratonul din Boston, când două bombe au fost detonate în apropierea liniei de sosire a maratonului, din statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii. Cele două explozii s-au produs aproape simultan la o distanţă 15 – 20 metri una de cealaltă, 3 persoane decedând, iar alte 183 fiind rănite. O a treia explozie a avut loc la Biblioteca „J.F. Kennedy” din Boston, după aproximativ două ore

Aniversări – Comemorări

– Duminica Nouă (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– 1812: S-a născut vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (m. 1886). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 15 martie 1812

– 1879, 15/28: S-a născut lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (m. 1953). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 28 aprilie 1879

– 1913: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Rodica Lucia Suţu; maestru de sunet la Radiodifuziunea Română (1937-1955) (m. 1979) – 105 ani

– 1921: A murit Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (n. 1833)

– 1924: A murit Eduard Caudella, violonist, pedagog şi compozitor (n. 1841)

– 1935: S-a născut Gheorghe Firca, compozitor, muzicolog şi publicist (m. 2016)

– 1939: S-a născut inginerul agronom Nicolae Săulescu; contribuţii la fundamentarea teoretică şi la crearea experimentală a unor soiuri de grâu; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1944: S-a născut medicul şi profesorul Laurenţiu Mircea Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş” din Capitală, unul dintre cei mai exponenţiali profesionişti ai cercetării ştiinţifice medicale mondiale; studii privind leziunile miocardice produse de ischemia cardiacă; autorul unui atlas de histologie; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2015)

– 1946: S-a născut pictorul şi profesorul Zamfir Dumitrescu; preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007), deputat (2004-2008)

– 1978: A murit Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor, aranjor muzical şi instrumentist (baterist); se numără printre pionierii jazz-ului românesc (n. 1913, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 40 de ani

– 1988: A murit Modest Morariu, poet, eseist, prozator, traducător (a tradus din Albert Camus, Stendhal, André Malraux, Marcel Brion ş.a.) şi critic plastic (n. 1929, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 30 de ani

– 1994: A murit geologul Sabba S. Ştefănescu; a desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat şi la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

– 2002: A murit Radu Săplăcan, critic literar şi poet (poezie: ”Livada Roëntgen”, ”Uşor, deasupra lumii”, ”Factorul şarpe”); a lucrat la Radio Cluj din anul 1975 (n. 1954)

– 2008: A murit Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor de literatură comparată; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1931) – 10 ani

– 2015: A murit pictoriţa iconară Maria Deac Poenariu, inclusă, în 2011, de Ministerul Culturii în programul „Tezaure umane vii – păstrători şi transmiţători ai culturii” iniţiat de UNESCO; a fost ultima reprezentantă a neamului pictorilor Poenaru din satul Laz, iconari care au dezvoltat un stil estetic aparte şi o adevărată şcoală de pictură pe Valea Sebeşului, începând cu anul 1770 (n. 1923)

– 2016: A murit Alexandru Neculae Boriga, statistician, inginer şi profesor; contribuţii deosebite la statistica atletică (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bogota, Columbia: Președintele american, Donald Trump, va avea o întrevedere cu președintele columbian Juan Manuel Santos

– Riad: Summitul anual al şefilor de stat din ţările arabe

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Diagnosticării Diabetului”; prin marcarea acestei zile se atrage atenţia asupra creşterii tot mai accentuate a îmbolnăvirilor de diabet. NOTĂ: La 14 noiembrie se marchează „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”

– RPD Coreeană: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a preşedintelui Kim Il-sung (n.15.IV.1912 – m.8.VII.1994); cunoscută şi ca „Ziua Soarelui”

– 1765: A murit savantul, poetul și filologul rus Mihail Lomonosov, considerat primul mare om de ştiinţă din Rusia (n. 1711)

– 1772: S-a născut Étienne Geoffroy Saint-Hilaire, geolog şi anatomist francez; precursor al evoluţionismului (m. 1844)

– 1797: S-a născut Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (m. 1877). NOTĂ: Enciclopedia Britanica menţionează ca dată a naşterii 18 aprilie 1797

– 1809: S-a născut Hermann Günther Grassmann, matematician (a creat algebra spaţiului cu „n” dimensiuni) şi fizician german (contribuţii în acustică, optică şi electromagnetism) (m. 1877)

– 1865: A murit, asasinat de un sudist fanatic, Abraham Lincoln, preşedinte al SUA între anii 1861 şi 1865, primul preşedinte american ucis în timpul mandatului; el a fost împuşcat în seara zilei de 14 aprilie, de Vinerea Mare, când se afla în loja teatrului Ford din Washington, DC; a intrat în comă şi a murit nouă ore mai târziu, în zorii zilei de 15 aprilie; Abraham Lincoln a fost unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856) şi un ferm luptător pentru desfiinţarea sclaviei (n. 1809). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 14 aprilie 1865

– 1874: S-a născut Johannes Stark, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1919 (m. 1957)

– 1878: S-a născut scriitorul elveţian de limbă germană Robert Walser; recunoscut post-mortem ca unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai prozei elveţiene (m. 1956) – 140 de ani

– 1912: S-a născut Kim Ir Sen (Kim Il Sung), om politic comunist nord-coreean; preşedinte (1949-1966) şi secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al R.P.D. Coreene (1972-1994); creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice (m. 1994)

– 1931: S-a născut Tomas Tranströmer, poet, psiholog şi traducător suedez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2011 (m. 2015)

– 1938: S-a născut (la Tunis) Claudia Cardinale, actriţă italiană de film – 80 de ani

– 1938: A murit César Vallejo (nume complet: César Abraham Vallejo Mendoza), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist peruan; considerat un novator al poeziei secolului XX (n. 1892) – 80 de ani

– 1955: S-a născut chitaristul american de jazz Jeff Golub (m. 2015)

– 1959: S-a născut Emma Thompson, actriţă britanică de film, scenarist

– 1960: S-a născut Filip (Duce de Brabant) (Philippe Léopold Louis Marie, Duce de Brabant), rege al Belgiei, membru al Casei de Saxa-Coburg şi Gotha; a urcat pe tron la 21 iulie 2013, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea

– 1998: A murit (aparent din cauze naturale) Pol Pot (pe numele adevărat: Saloth Sar), dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei comuniste Khmerii roşii; regimul instalat de el prin forţă a adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării), mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au exilat; în 1979 regimul său de teroare a fost înlăturat de trupele vietnameze (n. 1925) – 20 de ani

– 2000: A murit Edward Gorey, ilustrator (recunoscut pentru lucrările sale în creion şi cerneală) şi scenograf american (n. 1925)

– 2012: A murit sportivul australian Murray Rose, unul dintre cele mai importante nume ale nataţiei mondiale; a câştigat 4 medalii olimpice la înot (la Melbourne, în 1956 – la 400 metri, 1.500 metri şi 4×200 metri liber – şi patru ani mai târziu, la Roma – la la 400 metri liber); este primul om care a înotat 1500 m sub 18 minute la vârsta de numai 17 ani, iar de-a lungul carierei a stabilit 15 recorduri mondiale (n. 1939, în Scoţia)

– 2013: A murit actorul american Richard LeParmentier, cunoscut pentru rolul amiralului Motti din „Star Wars: Episode IV: A New Hope” (n. 1946) – 5 ani

– 2014: A murit inginerul american John C. Houbolt, supranumit „eroul necunoscut” al misiunii Apollo 11; contribuţiile sale la programul spaţial american au fost vitale pentru aselenizarea cu succes a primei nave cu echipaj uman pe Lună, la 29 iulie 1969 (n. 1919)