Candela Marii Uniri se aprinde la Arad

Asociația Română de Istorie a Presei, împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează, la Arad, Congresul Internațional de Istorie a Presei, cu tema „Presa Marii Uniri”, în perioada 20-21 aprilie 2018.

Parteneri ai manifestării sunt Academia Română, universități din România, Serbia, Ungaria, Turcia, Societatea de Științe Istorice din România, Asociația de Istorie Balcanică, Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Centrul Cultural Municipal Arad, Centrul Județean Cultural Arad, Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Biblioteca „A.D.Xenopol” a jud. Arad, instituții muzeale și media reprezentative. Partener media: Agenţia de presă Rador a Radio România.

Manifestarea dedicată Centenarului Marii Uniri reunește peste 100 de cercetători, profesori, jurnalişti, bibliotecari din România și din țările în care există comunități de români.

Deschiderea manifestării va avea loc vineri, 20 aprilie, ora 10,00 în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad în prezența autorităților locale și numeroșilor participanți și invitați.

Cu acest prilej organizatorii vor aprinde CANDELA MARII UNIRI. Un simbol a luminii călăuzitoare, cea care i-a ajutat pe cei care au luptat pe front în Marele Război, cea care  i-a iluminat pe toți românii și mai ales pe Marii Bărbați de Stat ai Aradului care au gândit, organizat și proclamat Marea Unire la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu …

Un moment de reculegere pentru Marea Generație a CENTENARULUI.

Un moment de reflecție pentru Actuala Generație.