Reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai CAB sunt chemaţi în Comisia de Transporturi, din Camera Deputaţilor

Reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Companiei de Aeroporturi Bucureşti sunt chemaţi astăzi în Comisia de Transporturi, din Camera Deputaţilor. Ei vor prezenta situaţia celor două piste şi a căilor de rulare de la Aeroportul „Henri Coandă”. Aceasta în condiţiile în care, săptămâna trecută au început lucrările de reparaţii la căile de rulare, iar de luna viitoare urmează să se intervină şi la Pista 2, pe care nu se poate opera pe toată lungimea. În prima fază a lucrărilor, traficul aerian nu este afectat./eendrefy/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 aprilie)