Potrivit unui raport publicat recent de asociaţia Institute of International Finance (IIF) care are 450 de membrii din 70 de ţări, datoria globală a lumii, calculată la valoarea nominală, a atins un record istoric. Datorită rezultatelor economice bune din anii precedenţi, acest lucru în sine nu ar reprezenta o problemă majoră, dar sunt şi semne îngrijorătoare: în China şi în ţările în curs de dezvoltare creditarea se pare că a scăpat de sub control, iar în Occident nivelul de trai scade din cauza ratelor la credite. România depinde într-o mare măsură de investiţiile străine, astfel că fenomenele financiare globale apar foarte repede şi la noi. În ipoteza în care investitorii străini nu-şi mai asumă riscurile financiare de pe pieţele româneşti, acest lucru afectează în mod nemijlocit economia românească.
În ultimul trimestru al anului trecut, omenirea a adunat cea mai mare datorie din istoria sa şi anume 237 mii de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă de 1128 de ori produsul intern brut al României şi de trei ori cât PIB-ul global al lumii. Acest lucru înseamnă că, începând cu criza financiară mondială din anii 2008-2009, povara datoriilor a mai crescut cu 70 de miliarde de dolari. Dacă am dori să scăpăm de această sumă a datoriilor, atunci populaţia globului ar trebui să muncească neremunerată pentru o perioadă de cel puţin trei ani de zile.
Vestea bună este că s-a îmbunătăţit situaţia economiei mondiale, astfel încât a scăzut datoria globală, în raport cu creşterea GDP-ului. Cu toată acestea, ţările în curs de dezvoltare au intrat într-o spirală a îndatoririi, care comportă riscuri şi pentru celelalte ţări, inclusiv pentru România. Ţările dezvoltate au reuşit ca după anul 2008 să-și reducă nivelul îndatoririi, însă ritmul procesului este lent, şi există o probabilitate destul de mare – potrivit analiştilor de la IIF – ca băncile internaţionale să încerce să-și consolideze situaţia economică prin creşterea dobânzilor, după ce a fost şubrezită printr-o politică de creditare imprudentă în Asia. Această eventualitate va creşte în mod considerabil povara suportată de statele, firmele şi persoanele fizice.
Deşi în ultimii ani Occidentul a reuşit să-şi tempereze cheltuielile, anul 2017 a fost cel în care creditele luate de populaţie au crescut spectaculos. Îndatorirea gospodăriilor în raport cu GDP a atins cote record în Belgia, Franţa, Norvegia, Suedia, şi Elveţia. Dintre ţările considerate bogate, doar în două dintre acestea nivelul îndatoririi s-a menţinut sub 50%, şi anume în Irlanda şi Italia, în cea de-a doua în schimb statul şi sistemul financiar se găsește într-o situaţie dificilă. Scăderea îndatoririi a ţărilor dezvoltate în raport de GDP – despre care am vorbit mai sus – nu este una semnificativă. Din anul 2012 nivelul îndatoririi a scăzut de la 387% la 382%, adică doar cinci puncte procentuale. Rezultate mai bune au fost obținute doar de trei state (prin reducerea nivelului îndatoririi cu peste 15 puncte procentuale) și anume: Portugalia, Spania şi Austria. Dintre acestea însă, în primele două ţări guvernul a aplicat măsuri de austeritate destul de severe.
România se află printre ţările cu cea mai mică rată de îndatorare. Potrivit datelor furnizate de BNR la finele anului trecut procentul datoriei publice din PIB a fost de 35,7% în uşoară scădere faţă de anul 2016.
Situaţia ţărilor în curs de dezvoltare este contradictorie. Pe de o parte acestea nu au apelat la atât de multe credite, iar în cazul lor raportul datorie/GDP este de 210%, cu alte cuvinte au de două ori atât credit cât producţia anuală, faţă de Occident, unde am putea spune că și-au cheltuit banii pe aproape patru ani înainte. Pe de altă parte însă, în timp ce lumea dezvoltată – chiar dacă este un proces lent – dar reușește să-și reducă nivelul de îndatorire, în ţările în curs de dezvoltare tendinţa este exact inversă. Începând cu anul 2012, aceste ţări au acumulat o creştere de 40 de puncte procentuale a raportului datorie/GDP (de la 171% la 210%) în condiţiile în care statele dezvoltate au avut o creştere economică mai mare.
Creşterea îndatoririlor are mai multe cauze: cea mai importantă este aceea că băncile centrale – cu scopul de a stimula revenirea economiei după criza din 2008 – au menţinut rata dobânzii de referinţă la un nivel redus; a crescut economia mondială, ceea ce a redat încrederea oamenilor în posibilitatea returnării banilor; după înăsprirea condiţiilor de creditare în urma crizei, în ultima perioadă băncile au început din nou să relaxeze aceste condiţii.
Ţările în care îndatorirea a crescut cel mai mult sunt Argentina, Nigeria, Turcia şi China.
Potrivit opiniei IIF, ar fi greşit să intrăm în panică. Nivelul de îndatorire al Chinei s-a încetinit şi este posibil ca în următorii ani să scadă. Creşterea economiei mondiale pare că va mai dura o perioadă suficient de îndelungată pentru a permite ca situaţia să se echilibreze într-o anumită măsură. Creditul, până la urmă poate să fie un motor al economiei. Şi aici există în schimb un risc: dacă economia se „supraîncălzeşte”, atunci băncile încep să-și majoreze dobânzile (în Statele Unite fenomenul a început deja) fapt care afectează cel mai mult firmele mici şi mijlocii , precum şi populaţia.
Székely Ervin, Rador
