La 2 mai, vor începe dezbaterile pentru modificarea Codului Penal, de Procedură Penală şi de Procedură Civilă

Propunerile de modificare la Codul Penal, la cel de Procedură Penală şi de Procedură Civilă vor fi dezbătute începând cu data de 2 mai, a decis azi Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei. Preşedintele acesteia, deputatul PSD Florin Iordache, a anunţat că în următoarele 2 săptămâni toate instituţiile şi organizaţiile profesionale interesate le pot analiza şi pot aduce eventuale completări pentru cele 3 documente, promiţând un parcurs legislativ transparent. Angela Matei a urmărit prima reuniune a comisiei pe această temă şi are detalii în direct:
Reporter: Bună ziua! A fost o şedinţă organizatorică în care nu s-a intrat în dezbaterea textelor, însă s-au formulat unele puncte de vedere. Opoziţia a susţinut că Ministerul Justiţiei este cel căruia îi revine atribuţia de a coordona elaborarea politicii penale şi a criticat absenţa sa din acest proces. În opinia parlamentarilor liberali, conţinutul proiectelor şi faptul că acestea sunt făcute cu gândul la cei care ar putea să intre sub sancţiunea legii explică motivul neimplicării Ministerului Justiţiei. Preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache, a susţinut în schimb că iniţiatorii sunt parlamentari PSD şi ALDE, pentru că nu s-a primit nicio propunere din partea Guvernului. El a afirmat că nicio lege nu este făcută cu dedicaţie şi a dat asigurări că forma finală va fi rezultatul unei dezbateri transparente.
Florin Iordache: Nicio lege nu se face cu dedicaţie, nicio lege nu este făcută pentru o anumită persoană. Legea, atunci când va fi promulgată, se aplică întregii societăţi. Noi am venit cu anumite propuneri. Aceste propuneri care acum sunt în dezbatere publică, se vor modifica, fără îndoială, atât prin efortul şi prin propunerile pe care le vor face asociaţiile profesionale, CSM-ul, Secţia de judecători, Secţia de procurori, Înalta Curte şi aşa mai departe, cât şi universităţile de drept din cele mai importante oraşe ale României.
Reporter: În replică, deputatul USR Stelian Ion consideră însă că, în ciuda aparenţei, toate aceste propuneri de modificare vor duce la o relaxare exagerată a politicii penale. El a criticat faptul că printre iniţiatori sunt persoane cu dosare pe rol. Să-l ascultăm:
Stelian Ion: Foarte multe reglementări sunt absolut discutabile şi criticabile, deci nu ne aşteptăm că PSD-ul va face vreun pas înapoi, ne aşteptăm că vor adopta toate acele dosare, mai ales în privinţa dosarelor care interesează. Vom discuta pe larg aceste chestiuni, le vom expune public toate neregulile pe care le-am văzut şi, vă spun foarte clar, ce se întâmplă acum este direcţia pe care o va lua statul român înspre consolidarea democraţiei sau, dimpotrivă, înspre crearea unui stat mafiot.
Reporter: Printre propunerile sensibile se află reducerea termenului pentru eliberare condiţionată, eliminarea dintre infracţiuni a neglijenţei în serviciu sau neaplicarea confiscării extinse pentru bunurile dobândite înainte de 2012. Aşadar, timp de două săptămâni, aceste proiecte care se află pe site-ul Comisiei speciale vor sta în dezbatere publică să aştepte amendamente, propuneri pentru cei care vor să participe la dezbaterea din cadrul Comisiei, iar Comisia îşi va relua efectiv activitatea marţi, 2 mai, începând cu ora 12./aboboc/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 aprilie)