Sâmbătă, 21 aprilie 2016, ora 19.00, pe scena Sălii Radio concertul Corului de Copii Radio intitulat The Sound of… musical se reia la cererea publicului. Dirijorii corului sunt Voicu Popescu asistat de Răzvan Rădos, într-un spectacol ce are ca temă repertoriul de musical adaptat pentru cor de copii. Acompaniat la pian de Magdalena Faur, concertul va fi prezentat de Delia Nartea, regia de mișcare fiind semnată de Mara Lăcătuș şi Oana Necea. Ovatiile publicului nu se mai opreau la primul concert, solicitările pentru reluarea programului determinându-i pe organizatori să reprogrameze concertul.

            Reuşind cu greu să se oprească la doar câteva dintre hiturile repertoriului de musical, mergând de la clasice precum Porgy and Bess (1935) de George Gershwin sau The Sound of Music (1965) de Richard Rodger şi ajungând la Veronica (1972) de Temistocle Popa sau mai recentul The Greatest Showman (2017) de Benj Pasek/Justin Paul, Corul de copii radio va trece prin cele mai importante hituri ale genului din musicaluri precum West Side Story al lui Leonard Bernstein (1957), Mary Poppins (1964) de Richard M. & Robert B. Sherman, Buch Cassidy and Sundance Kid (1969) de Hal David, Burt Bacharach, The Phantom of The Opera (1986) de Andrew Lloyd Webber, Sister Act (1992) de Marc Shaiman/Traditional – Medley, Chicago (2002) de John Kander,  Pich Perfect 2 (2015) de A.P. Carter, L. Gerstein, H. Tunstall-Behens.

05. Corul de Copii Radio - The Sound of... Musical - 14.04.2018 - Foto. Alexandru Dolea

            Cu zeci de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio, care se apropie de aniversarea a 75 de ani de existenţă, a primit numeroase distincţii şi premii, iar în 2004 Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană a acordat formaţiei titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

 

            In afara numeroaselor concerte a cappella și a invitațiilor la diferite evenimente și festivaluri din întreaga țară, în ultimii ani Corul de Copii Radio a evoluat în mai multe contexte festivaliere sau în evenimente vocal-simfonice în țară și în străinătate. In anul 2017, Corul de Copii Radio a apărut alături de London Philharmonic Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu la București în cadrul Festivalului Enescu și la Londra pe scena Royal Festival Hall în Oedipe de George Enescu și în același an a evoluat în Parsifal de Wagner la Ateneul Român. În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio. În 2015, Corul de Copii Radio a cântat în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului. În toamna anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă. Ansamblul s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi. In aceeași ediție a festivalului, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului vocal-simfonic, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister. În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: Let the Peoples Sing. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

08. Corul de Copii Radio - The Sound of... Musical - 14.04.2018 - Foto. Alexandru Dolea

https://www.youtube.com/watch?v=DGOs4F8wp-k

https://www.youtube.com/watch?v=ZDeeQ_xDqxg

https://www.youtube.com/watch?v=4yxk5n6KtvA

 

Biletele şi abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea pot fi cumpărate și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

RADOR –  (19 aprilie)