Vizită a ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, în Republica Moldova

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, şi-a încheiat vizita de două zile în Republica Moldova. La Chişinău, a avut întrevederi cu mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor din Republica Moldova şi a discutat cu unii beneficiari ai proiectelor finanţate prin intermediul Ministerului pentru românii de pretutindeni.
Reporter: Cristina Popuşoi – Radio Chişinău – Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru reintegrarea Republicii Moldova, Cristina Lesnic, şi a transmis un mesaj de susţinere a Republicii Moldova şi a parcursului european.
Natalia-Elena Intotero: Am reiterat susţinerea României pentru parcursul european al Republicii Moldova şi disponibilitatea noastră, a României, de a pune toată experienţa noastră în folosul oficialilor din Republica Moldova pentru acest parcurs european. De asemenea, am reiterat susţinerea părţii române pentru identificarea unei soluţii politice, durabile, la diferendul transnistrean, în formatul 5+2, cu respectarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova.
Reporter: Ministrul pentru românii de pretutindeni a avut o întrevedere şi cu ministrul educaţiei şi culturii de la Chişinău, în cadrul căreia a discutat despre proiectele comune şi despre colaborări în domeniul educaţiei şi culturii. De asemenea, un memorandum de înţelegere între Biroul pentru relaţii cu diaspora de la Chişinău şi ministrul pentru românii de pretutindeni de la Bucureşti urmează să fie semnat în vara acestui an în cadrul şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova./csimion/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 aprilie)