Oaspeţi de la Chişinău la Radio România

Astăzi Radio România a avut din nou oaspeţi de la Chişinău. A fost vorba despre vizita de studiu a studenţilor anului 2017-2018 ai Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism din Chişinău, aceştia fiind întâmpinaţi de Maria Ţoghină, membru al CA şi realizator, care le-a prezentat modul de lucru al jurnaliştilor de la Radio România. Vizita la radioul public este parte a unui program de două zile, în cadrul căruia studenţii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism se întâlnesc cu reprezentanţi mass-media din Bucureşti.

La Radio România studenţii au văzut cum funcţionează Radio România din punct de vedere tehnic şi logistic, au discutat despre provocările ce stau în faţa unui post de radio public într-o epocă a digitalizării şi despre proiectele de colaborare desfăşurate cu colegii de la Chişinău.

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism este un proiect de anvergură al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) din Chişinău. Aflată la a unsprezecea promoţie, misiunea şcolii este de a pregăti noile generaţii de jurnalişti din Republica Moldova, iar experienţa internaţională este una dintre priorităţile-cheie ale şcolii.

RADOR (23 aprilie 2018)