Înalta Curte de Casaţie şi Justitie va anunţa decizia dosarului „Rovinari – Turceni”

Înalta Curte de Casaţie şi Justitie ar putea anunţa azi, după patru amânări, decizia în dosarul cunoscut sub numele „Rovinari – Turceni”, în care fostul premier Victor Ponta este judecat sub acuzaţii de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, iar fostul senator Dan Şova, fost ministru al transporturilor, pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru cei doi. Anchetatorii susţin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la societatea ”Şova şi Asociaţii” suma de peste 180.000 de lei, pentru presupuse activităţi efectuate împreună, dar care, în realitate, nu au avut loc./practica/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie