„Parcul Corupţiei” – iniţiativă a UE lansată la Kiev

La Kiev, în Grădina Botanică Națională, urmează să fie inaugurat „Parcul Corupţiei”, o iniţiativă interactivă menită să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa combaterii acestui fenomen – potrivit şeful Inițiativei Anticorupție a UE, Eka Tkeshelashvili. „Dacă opinia publică privind percepția corupției nu se va schimba, va fi foarte greu să sperăm că eforturile în acest sens vor avea succes. Acest parc nu îşi propune să fie un proces judiciar, scopul său fiind acela de a crea o imagine detaliată a ceea ce înseamă corupția și cum trebuie prevenită” – a explicat Tkeshelashvili. „Parcul Corupţiei”, care va fi inaugurat pe 1 iunie şi va fi deschis timp de 17 zile, se va întinde pe o suprafață totală de 700 de metri pătrați şi va aduce în atenţia vizitatorilor evoluția corupției și a iniţiativelor de combatere a acestui fenomen. În cadrul acestei iniţiative, vor fi amenajate nouă corturi gonflabile, fiecare dintre ele având o formă unică./sdan/menescu

(www.korrespondent.net – 28 aprilie)