Bruxelles-ul priveşte cu tot mai multă prudenţă angajamentele fără rezultate concrete ale Republicii Moldova,consideră analiştii politici moldoveni

Premierul moldovean, Pavel Filip, se întâlneşte azi la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Ieri a avut loc şedinţa de asociere UE – Republica Moldova şi, potrivit analiştilor politici citaţi de Radio Chişinău, Bruxelles-ul priveşte cu tot mai multă prudenţă angajamentele fără rezultate concrete.
Reporter: Declaraţiile de ieri ale înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, şi a comisarului european pentru politica europeană de vecinătate, Johannes Hahn, denotă o prudenţă tot mai crescândă a Bruxelles-ului în raport cu Republica Moldova, dar şi un decalaj evident faţă de entuziasmul guvernului de la Chişinău atunci când vorbeşte despre realizări – a comentat pentru Radio Chişinău analistul politic Igor Munteanu, director al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. Este clar că Republica Moldova nu a îndeplinit toate condiţiile, inclusiv pentru a primi asistenţă macrofinanciară pe care autorităţile o aşteptau încă la începutul anului. Guvernul de la Chişinău se grăbeşte, fiind într-un an electoral, dar Bruxelles-ul aşteaptă rezultate, a mai comentat Igor Munteanu. Şi directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, observă că, în pofida declaraţiilor triumfaliste, guvernul nu realizează reforme în domeniile cele mai sensibile: reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, iar UE nu va acorda prima tranşă din asistenţa macrofinanciară. Amintim căieri la Bruxelles a avut loc cea de a patra reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE, la care au fost examinate evoluţiile de la Chişinău şi implementarea Acordului de asociere, semnat în 2014. Johannes Hahn a anunţat că asistenţa financiară ar putea fi acordată în luna iulie sau chiar în toamnă, deşi guvernul de la Chişinău o aştepta încă la începutul anului. Johannes Hahn a atenţionat că nu au fost îndeplinite două condiţii legate de combaterea corupţiei./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 mai)