După patru ani de război dus împotriva URSS (1941 – 1944), românii nu aveau încredere în Rusia. Abuzurile comise de Armata Roşie în România, colaborarea dificilă pe frontul de vest au amplificat teama românilor că Rusia va impune schimbări majore. Implicarea sovieticilor în viaţa politică română – impunerea guvrnului Petru Groza a amplificat teama românilor că ocupanţii sovietici vor trece la comunizarea ţării, că legăturile tradiţionale cu Europa Occidentală vor fi întrerupte. Conştienţi de această realitate, sovieticii au început o puternică propagandă în favoarea lor. Au fost înfiinţate biblioteci, au fost traduse în limba română cărţi din literatura rusă, au fost aduse filme artistice. În acelaşi timp a fost amplificată propaganda comuniştilor români în timpul alegerilor din 1946. În afara mitingurilor electorale, comuniştii au folosit în propaganda lor emisiunile postului de radio România Liberă care emitea din Bucureşti (1945 – 1946). În sălile unor licee de prestigiu, printre lozinci de stânga au fost ţinute specacole cu actori cunoscuţi. Şi populaţia arondată acestor şcoli era invitată la spectacol. Aceste spectacole se încheiau prin îndemnul de “A vota soarele!” – a-i vota pe comunişti.
Un martor al acestei propagande, atât ruseşti, cât şi a comuniştilor autohtoni pentru alegerile din 1946 a fost Ştefen Bîrlea – în epoca respectivă elev la Liceul Gheorghe Lazăr – Bucureşti.
În anul 1945 s-au înfiinţat Atheneele populare. Câte unul – două pe cartier. Cum era organizat un Atheneu? De regulă într-o şcoală care avea o sală de gimnastică mai încăpătoare. Apoi, într-o parte din şcoală sau într-o clădire apropiată de şcoală se constituise o bibliotecă. Au fost aduse cărţi ruseşti traduse în limba română. [Cum] a fost posibil ca, într-un timp atât de scurt, aceste biblioteci să fie dotate cu atâtea cărţi în limba română?… Eu îmi închipui că ruşii au avut o activitate coordonată pentru ţările în care vor câştiga războiul. Au fost traduse din limba rusă cărţi ştiinţifice, romanele lor, poezii…literatură, literatură ştiinţifico-fantastică, literatură pentru copii. A fost un volum foarte mare de cărţi. A fost un efort tipografic. Toate bibliotecile au fost pline de cărţi ruseşti. Apoi păpuşile…. nu se mai numeau Ioana, se numeau Vasia, Saşa, Ivan…Ivan Turbincă, poveste rusească. Apăruseră pe peste tot desene ruseşti, cântece …. Esenin… în ‘45 Esenin era prezent pe peste tot. 
…Deci începând cu anul 1945 sovieticii au făcut o propagandă puternică, inteligentă. Aceste biblioteci erau de cartier. Împrumutau cărţi acasă şi aveau şi o mică sală de consultaţii. Existau una, două funcţionare care erau educate, pregătite. Ele erau salariate. În aceste biblioteci exista colecţia ziarelor Scânteia şi România Liberă. Îmi amintesc şi acum, ziarele erau frumos legate cu scândurică. Era clar, se făcea o politică partizană. Coordonarea acestor biblioteci se făcea direct de organele municipalităţii. Apoi, în liceu ni se recomanda la orele de dirigenţie să citim diverse articolele din cotidianul PCR Scânteia. Era o metodă de propagandă deştept făcută! Ministru era Voitec şi, mai târziu, am discutat mult cu el, mi-a povestit multe. Se pare că printre primii consilieri sovietici pe care i-am avut au fost cei din domeniul cultural. În cinematografie erau difuzate numai filme ruseşti. Filmele erau deştept făcute. Tratau un subiect romantic… şi pe ecran apărea imaginea câmpiei ruse, a pădurii ruse, a lacurilor, adică prezentau Rusia extraordinar de frumos. Şi filmele ăstea erau făcute după cărţile pe care le găseam în bibliotecă, deci ne stârnea curiozitatea să le citim. Ceva mai târziu, în ’46, ARLUS-ul a prezentat multe spectacole cu artişti din Uniunea Sovietică. A fost o propagandă dusă destul de inteligent, dublată de lozinci politice.
Elevii de liceu, eu eram elev la Liceul Lazăr din Bucureşti, au început să înveţe şi cântecele revoluţionare ale vremii. În timpul campaniei electorale din 1946 am învăţat un cântec care era dedicat alegerilor şi direct lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Îmi amintesc şi acum acest cântec: ,,Popor doritor de lumină şi pâine / Mulţimi însetate de pace / Veniţi să clădim România de mâine în frontul unit şi tenace./ Înspre ţinta ce ne avântă înainte val vârtej / Noi avem deviza sfântă / Soarele – Gheorghiu Dej / Soarele – Gheorghiu Dej.” Şi mai erau câteva strofe. Fiecare strofă se încheia cu ,,Soarele – Gheorghiu Dej”. Pe timpul campaniei electorale din 1946 la Liceul Lazăr s-a înfiinţat o diviziune. La etajul III era o sală frumoasă de festivităţi a liceului. Şi populaţia arondată liceului era invitată la manifestări. Noi făceam două manifestări pe zi. Făceam cursuri dimineaţa, mâncam ceva şi apoi făceam două spectacole. 
Se ţinea o conferinţă despre programul Blocul Partidelor Democrate, că ne bazăm pe ajutorul Uniunii Sovietice. Apoi urma partea artistică: un număr de instrument solo, se cânta încă de atunci balada lui Ciprian Porumbescu, un solo de pian şi solo voce. Îmi amintesc că la două – trei spectacole l-am avut pe [Petre Ştefănescu] Goangă, pe Gheorghe Niculescu – Basu, pe Iolanda Mărculescu…. toţi de la Opera Română. Îmi amintesc că Niculescu-Basu ne-a cântat aria lui [Evgheni] Oneghin, iar ceilalţi au cântat din [Mikhail] Glinka. După aceea urmau două cântece populare…. a venit [Emil] Gavriş …. au mai fost câţiva artişti de primă mână care atrăgeau publicul. Exista şi o echipă de dansuri care prezenta unul sau două dansuri româneşti şi un dans rusesc. Dansul rusesc nu lipsea. Şi în încheiere veneam noi cu două cântece. Primul cântec era dedicat păcii… era şi o frază despre Uniunea Sovietică eliberatoare. Şi apoi urma al doilea cântec, cu care încheiam spectacolul, cel cu Gheorghiu Dej. Şi chemam lumea la vot.
[Arhiva de Istorie Orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2002]
