THE NEW YORK TIMES: România: Disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit

Doina Cornea, o disidentă anticomunistă din România care a fost bătută și arestată pentru că criticase distrugerea satelor și bisericilor românești sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, a murit. Avea 88 de ani.

Fiul ei, Leontin Juhasz, a declarat că Doina Cornea a murit în noaptea de joi în casa ei din orașul nord-vestic Cluj, în urma unei suferinţe îndelungate.

Cornea, profesoară de limba franceză la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a trimis în 1982 la Radio Europa Liberă prima ei scrisoare de protest împotriva regimului comunist, după care a mai trimis zeci de scrisori similare, atrăgând atenția poliției secrete, Securitatea. Ea a fost dată afară din Universitate în 1983, după ce fiica ei scosese prin contrabandă în Franța o scrisoare deschisă critică la adresa lui Ceaușescu.

Împreună cu fiul ei, Cornea a fost arestată în 1987, după ce difuzase manifeste în sprijinul revoltei muncitorilor din orașul Brașov.

Ulterior a fost pusă sub arest la domiciliu și avea să fie eliberată în cursul revoluției din decembrie 1989, când Ceaușescu a fost răsturnat și executat.

Președintele Klaus Iohannis a numit-o „simbolul curajului și rezistenței anticomuniste”.

Pentru mulți români, ea a fost vocea noastră a libertății și speranței.

Explicându-și decizia de a se opune comunismului într-un interviu cu istoricul Cornel Jurju, Cornea a afirmat că „nu sunt nimic special […] doar la fel de speriată și lașă ca alții.” „Dar în fiecare zi exersez o «rezistență» care mă îmbogățește și mă întărește.”

După căderea comunismului ea a făcut parte pentru scurt timp din Frontul Salvării Naționale, care a venit la putere în cursul revoltei, dar după o lună a devenit dezamăgită de el și l-a părăsit.

Cornea, membră a Bisericii Catolice de Rit Oriental [Greco-catolică – n.trad.], a primit numeroase premii, inclusiv de la papa Ioan Paul al II-lea în 2003, precum și Legiunea de Onoare a Franței pentru merite civile.

I-a supraviețuit fiul ei. Fiica ei, Ariadna Combes, a murit în 2016.

N-au fost dezvăluite pe moment planuri de înmormântare.

https://www.nytimes.com/aponline/2018/05/04/world/europe/ap-eu-romania-obit-cornea.html

THE NEW YORK TIMES (SUA), 4 mai 2018 (AP)

Traducere: Andrei Suba/asuba/czaharia