Mark Williams a devenit din nou campion mondial de snooker, după 15 ani, ieri seară la cea de a 49-a ediţia a campionatului mondial modern şi la a 41-a oară de când are loc competiţia, la Teatrul Crucible din Sheffield. Competiţia din acest an a adus câteva mari surprize şi un fenomen pe care am putea să-l numim „răzbunarea veteranilor”.
Cel mai bun atac este apărarea
Parafrazarea celebrei devize atribuită lui Napoleon Bonaparte pare că a constituit secretul succesului la acest campionat mondial. Loviturile de siguranţă bine executate, răbdarea în urmărirea celei mai mici greşeli a adversarului, au constituit principalele atuuri ale competitorilor. În multe meciuri aceste calităţi au făcut diferenţa între învingători şi învinşi. Unde sunt vremurile spectacolelor oferite de Jimmy White sau Tony Drago, cu lovituri ingenioase, creative (câteodată fanteziste) şi cu break-uri mari …? Acum chiar şi un jucător eminamente ofensiv, cum este Ronnie O’Sullivan l-a sfătuit pe Barry Howkins ca în semifinale „să nu se lase luat de val”, şi să cântărească foarte bine riscurile fiecărei lovituri de atac, iar dacă nu este sigur de reușita execuţiei, atunci mai bine să amâne obţinerea punctelor, mergând pe varianta loviturilor de siguranţă.
Chiar dacă acest stil de joc este mai puţin spectaculos, am putut admira precizia, autocontrolul şi calităţile tactice ale jucătorilor.
Surprize, surprize!
Cea mai mare surpriză este fără doar şi poate câştigarea titlului penru a treia oară de către Mark Williams, jucătorul de 43 de ani, care anul trecut nici nu a reușit calificarea la campionatul mondial şi a vrut să se retragă şi să înceapă o carieră de antrenor. Cu siguranță că succesul lui Williams se poate explica prin noua sa tehnică de lovire a bilelor, pe care a învăţat-o de la antrenorul său Terry Griffiths, prin experiența acumulată ca jucător de snooker profesionist începând cu anul 1992, însă cred că adevăratul motiv a fost perfecta înțelegere a jocului modern de snooker pe care a dovedit-o în acest campionat mondial. Dimensiunile acestei surprize arată că nici măcar Williams nu a fost convins că va câştiga trofeul, pentru că înainte de CM. a declarat că dacă va câştiga, a două zi va veni în pielea goală la conferinţa de presă, promisiune pe care a şi respectat-o.
A doua mare surpriză a fost eliminarea lui Mark Selby încă din primul tur al competiţiei de către Joe Perry (supranumit The Gentlemen Joe), un jucător elegant, cu mare experienţă, dar care totuşi nu putea să emite mari pretenţii şi era mult mai slab cotat față de Selby, câştigătorul ultimelor două ediţii a campionatelor mondiale. Surpriza este cu atât mai mare dacă ne gândim la dimensiunile scorului (10 – 4) care denotă că fostul campion mondial nici măcar nu a avut şanse reale să acceadă în optimi. Cu toate acestea, suntem convinşi că Mark Selby are resurse suficiente să rămână în elita mondială a snookerului.
Surpriză a reprezentat evoluţia neobişnuit de matură a unor jucători tineri, unii dintre ei fiind la prima lor participare la C.M. Este vorba despre chinezul Liu Hao-tien, cel care ca debutant la Crucible l-a învins pe Marco Fu şi penru o lungă perioadă a reușit să se mențină la egalitate cu Barry Howkins, cel care a disputat semifinala cu câştigătorul turneului Mark Williams. Tot aşa, o figură frumoasă au făcut Jamie Jones, care a trecut de fostul campion mondial Shaun Murphy şi Jack Lisowski care cu un joc excelent a reuşit să învingă un alt fost campion mondial, pe Stuart Bingham.
Răzbunarea veteranilor
În anul 1992, în elita snookerului mondial au apărut trei jucători care de atunci au scris istoria acestui sport: Ronnie O’Sullivan, John Higgins şi Mark Williams. Cu 26 de ani mai târziu toţi trei au fost prezenţi la Crucible, iar doi dintre ei au jucat finala. Comentatorii sportivi prevestesc de multă vreme o schimbare de generaţie la vârful ierarhiei mondiale a acesui sport. Schimbare care, pe jumătate, s-a şi realizat odată cu cucerirea de către Mark Selby a trei titluri mondiale, prin apariţia unor jucători ca Ding Jun-hui, Judd Trump sau Luca Brecel. Dar „bătrânii” la care i-am mai putea adăuga pe Mark Allen, Graeme Dott, Alister Carter, Mathew Stevens parcă refuzau să elibereze ringul pentru generaţia tânără. Anul acesta însă „old boys-ii” snookerului chiar că şi-au făcut de cap, amânând cu cel puţin un an schimbarea ştafetei.
Székely Ervin, Rador
